10 exerciții simple pentru sănătatea copilului tău
Asociația Kineto Bebe și JYSK vin în sprijinul părinților care vor să își ajute copiii să aibă o viață activă chiar dacă stau acasă. Specialiștii kinetoterapeuți ai asociației propun 10 exerciții simple și distractive pe care părinții le pot face acasă alături de copii. Mișcarea prin joacă vă va ajuta să vă apropiați de copii, să petreceți timpul cu ei într-un mod plăcut și util pentru dezvoltarea lor fizică și psihică.
Pentru a avea o dezvoltare fizică și psihică bună, copiii și adolescenții trebuie să facă mișcare. Copilăria înseamnă în primul rând joacă. Dacă ne gândim la copilăria noastră, la jocurile pe care le iubeam, ne dăm seama că majoritatea jocurilor implicau și activitate fizică.
"Pentru a se dezvolta sănătos, un copil trebuie să facă mișcare două ore pe zi. Foarte puțini fac asta. De aceea, venim cu idei către părinți, cu sugestii, pentru a face mișcare acasă. Și părinții au căutat idei pentru a face activități acasă cu copiii în această perioadă, care a lăsat niște seme asupra dezvoltării copiilor. Sedentarismul a lăsat și el semne în dezvoltarea copiilor". - Raluca Chișu, fondator Asociația Kineto Bebe (citește interviul complet aici)
Șotronul, săritul coardei, rațele și vânătorii, de v-ați ascunselea sau hoții și vardiștii, ne făceau să obosim fără să ne dăm seama. Pentru că erau distractive, nici nu conta cât oboseam. Pentru copiii de azi, ultimii doi ani au venit cu multe schimbări și au crescut sedentarismul celor mici. Școala online, mai mult stat acasă și mai puțin ieșit în aer liber sau la locurile de joacă, și-au pus amprenta asupra copiilor.
Trecem în continuare printr-o perioadă în care multe familii sunt în izolare sau în carantină. În plus, pentru că încă frig, mulți nu ies să facă activități în aer liber, chiar dacă nu sunt obligați să stea în casă.
Iată 10 exerciții simple pe care le puteți face acasă alături de copii (dați click pe numărul exercițiului pentru a vedea fiecare video).
- Exercițiul 1
-
Necesar: 1 minge
Mișcări: genuflexiuni, întinderi, alergare.
- Exercițiul 2
-
Necesar: coardă de sărit sau sfoară
Mișcări pentru: echilibru, concentrare
- Exercițiul 3
-
Necesar: minim 3 cercuri (dacă nu aveți cercuri, puteși folosi o sfoară sau panglică pe care o așezați în formă de cerc)
Mișcări: sărituri, genuflexiune, învârtiri.
- Exercițiul 4
-
Necesar: coardă, sfoară sau panglică
Mișcări: mersul piticului
- Exercițiul 5
-
Necesar: coșuleț sau alt recipient, 6-7 jucării mici
Mișcări: genuflexiuni
- Exercițiul 6
-
Necesar: coardă sau sfoară
Mișcări: sărituri stânga-dreapta
- Exercițiul 7
-
Necesar: 6 cercuri (dacă nu aveți cercuri, puteși folosi o sfoară sau panglică pe care o așezați în formă de cerc)
Mișcări: sărituri
- Exercițiul 8
-
Necesar: nimic
Mișcări: mers în picioarele goale
- Exercițiul 9
-
Necesar: minge
Mișscări: aruncare la coș
- Exercițiul 10
-
Necesar: 6 - 7 pahare, minge, (pisica este opțională)
Mișcări: alergare, genuflexiune