Stilul de viață modern te poate face să te simți adesea obosit. Cei mai mulți dintre noi interacționează zilnic cu ecranul laptopului și al telefonului, acultă muzică la căști și pornesc radio-ul în mașină în drum spre serviciu. Te mai miră faptul că îți ia ceva timp până când ajungi să te relaxezi chiar dacă te afli deja în vacanță? Dacă adormi greu și îți e greu să te deconectezi, poți încerca să petreci câteva nopți într-o zonă special amenajată pentru somn în grădina, terasa sau balconul tău. Aerul curat și colțul de natură creat aici au beneficii extraordinare pentru mintea și corpul tău. Noi am adunat mai multe sfaturi despre cum să te bucuri de ele în scop terapeutic.
1. Ești mai puțin expus iluminatului artificial și îți reglezi ritmul circadian
Atunci când petreci mai mult timp afară, în lumină naturală, corpul tău începe să funcționeze conform unui ritm circadian fix. Ritmul circadian este ciclul zilnic de 24 de ore prin care trece corpul la nivel fizic, mental și comportamental, sub influența ciclului noapte/zi, întuneric/lumină.
Iluminatul artificial din birou/casă și lumina albastră pe care o emit ecranele te fac să reziști mai mult treaz și să te trezești mai devreme decât ar trebui. Dacă vei petrece câteva nopți în aer liber îți vei ajuta corpul să se adapteze la ciclul noapte/zi, întuneric/lumină, deci vei adormi mai ușor și te vei trezi atunci când se luminează de ziuă.
2. Vei avea un somn neîntrerupt
În serile petrecute afară te poți relaxa mult mai ușor decât atunci când te afli în interior. Îți recomandăm să îți lași și telefonul înauntru. Sau să îl setezi pe modul avion dacă vrei să îl ții aproape. Cu cât va fi mai greu de accesat, cu atât va scădea tentația de a folosi telefonul înainte de culcare și stimulii luminii albastre emanate de ecran nu vor avea efect asupra somnului tău.
Pe lângă efectele luminii artificiale, și navigarea pe rețelele sociale înainte de culcare îți poate încărca mintea și iți poate cauza un somn agitat.
3. Aerul curat îți alimentează creierul
Aerul pe care îl inspirăm este consumat în mare parte de către creierul nostru. Dacă respiri un aer de o calitate mai bună, și creierul tău va performa mai bine. O noapte petrecută afară îți va oxigena plămânii, creierul și mușchii.
4. Scapă de stresul cauzat de rutină
Ai auzit des expresia "Verdele este bun pentru ochi"? Există o doză de adevăr acolo. Natura este bună pentru sănătatea corpului și a minții. Întinde-te pe un șezlong și privește cerul înstelat, bucură-te de frumusețea naturii și relaxează-te. Sunetele pe care le auzi într-o noapte de vară pot diminua nivelul stresului și îți pot aduce starea de calm mult dorită. Somnul în aer liber te ajută să te deconectezi și să îți găsești pacea interioară.
Echipează-te cu tot ce ai nevoie
Asigură-te că ai haine confortabile și că nu îți va fi frig în timpul nopții. Dacă preferi să ai totuși un "acoperiș" deasupra capului, poți instala un pavilion pentru grădină sau un cort în care să îți organizezi spațiul pentru somn. Poți lăsa una dintre laturile cortului deschisă pentru a păstra legătura cu natura, dar poți la fel de bine să îl închizi complet pentru că vei auzi în continuare toate sunetele din exterior.
Salteaua este foarte importantă pentru un somn odihnitor. Afară, însă, o poți înlocui foarte ușor cu un hamac în care să pui un sac de dormit moale și călduros. Dacă preferi să dormi pe pământ, asigură-te că ai un izopren de calitate sau o saltea gonflabilă pe care să dormi confortabil toată noaptea.
Dacă nu ai un spațiu exterior în care să dormi, poți să improvizezi asta în dormitorul tău. Păstrează o temperatură cât mai joasă în cameră, deschide fereastra sau pornește aerul condiționat și ține țânțarii la distanță cu o plasă specială.