JYSK România redeschide magazinul din Oradea Ogorului după noul concept danez

10.07.2020

JYSK România, retailerul danez de mobilă și decorațiuni interioare dedicat conceptului Sleeping and Living, redeschide magazinul JYSK Oradea din strada Orogului nr. 171. La evenimentul inaugural ce va avea loc pe 29 octombrie, începând cu ora 08.00, clienții vor avea ocazia să admire noul spațiu al primului magazin JYSK din România amenajat modern, după noul concept danez axat pe produsele de Sleeping.

JYSK redeschide magazinul din Oradea Ogorului

Pe 29 octombrie, începând cu ora 08.00, magazinul JYSK Oradea din strada Ogorului nr. 171 își redeschide porțile în cadrul unui eveniment cu multe surprize! Pe lângă baloane și muzică antrenantă, clienții vor fi întâmpinați cu oferte incredibile de până la 70% și cu un mic dejun delicios - un croissant pufos și o cafea energizantă. În plus, primii 150 de cumpărători care achiziționează produse de peste 50 de lei vor primi cadou câte o pernă cu umplutură naturală, care îi va ajuta să se odihnească după sesiunea de shopping.

„Magazinul JYSK Oradea din strada Ogorului este primul magazin JYSK inaugurat în România, în martie 2007. Prin intermediul său, românii au făcut cunoștință cu produsele JYSK pentru prima dată, de aceea ocupă un loc important în familia JYSK. Ne bucurăm că cel mai longeviv magazin JYSK din România îmbracă haine noi și că, începând din această toamnă, îi putem primi pe clienți într-un spațiu mult mai frumos, în care experiența de cumpărături va fi mai plăcută. Noul concept de amenajare, axat pe zona de Sleeping, este mai primitor, iar produsele sunt mult mai bine puse în valoare. Îi așteptăm pe clienți la petrecerea de redeschidere, pentru a se bucura de ofertele speciale de redeschidere și de o atmosferă caldă și prietenoasă!”, declară Iraida Paiuc, Marketing Manager JYSK România.

 “Suntem încântați de noua imagine a magazinului, realizată după noul concept gândit în Danemarca, țara de origine a produselor JYSK, și implementat deja în magazinele deschise în ultimii ani în țară. Produsele de Sleeping – sortimentele de perne, saltele, plăpumi și lenjerii de pat care diferențiază compania noastră de concurență și care sunt cele mai variate de pe piață – sunt așezate chiar la intrare, astfel încât clienții le vor găsi mai ușor”, declară Cecilia Gal, directorul magazinului JYSK Oradea Ogorului.

Conform noilor standarde din Danemarca, spațiul noului magazin este adaptat la un format mai potrivit și măsoară acum aproximativ 1400 mp, interiorul este mai luminos și mai coerent, iar în toate zonele din magazin sunt prezente instrucțiuni care îi ajută pe clienți să ia decizia potrivită și le facilitează cumpărăturile.

Așa cum design-ul magazinelor este modernizat și adus la noi standarde, și sortimentele sunt adaptate periodic la cerințele pieței. Brandul JYSK aduce în fiecare sezon noi sortimente de mobilier, saltele, plăpumi, perne și accesorii home & deco, iar în fiecare lună le propune clienților noi produse care să le înfrumusețeze casele.

Despre JYSK

JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de saltele, plăpumi, mobilă și decorațiuni interioare din Europa, cu afaceri anuale de peste 2,8 miliarde de euro. Grupul desfășoară operațiuni în 38 de țări, are peste 2250 de magazine, majoritatea în țări europene, și numără peste 19.000 de angajați.

Deținut de omul de afaceri danez Lars Larsen, JYSK Group a împlinit anul acesta 36 de ani, primul magazin fiind inaugurat pe data de 2 aprilie 1979 în Danemarca, în orașul Aarhus, al doilea cel mai mare din țară. Cinci ani mai târziu, compania s-a extins dincolo de granițele țării odată cu deschiderea unui magazin în Germania.

Retailerul danez de mobilă și decorațiuni interioare comercializează o gamă largă de produse pentru casă, de bună calitate și la un preț redus. Cu misiunea de a avea o ofertă excelentă pentru fiecare, magazinele JYSK oferă tot ce este necesar pentru casă, de la saltele, plăpumi, mobilă sau lenjerii de pat, până la fețe de masă sau șervețele.

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 26 de magazine în cele mai importante orașe din țară.