Coş

Coşul este gol

Coş

Coşul este gol

Cumperi 2 și plătești doar 1! Ofertă valabilă la zeci de produse

VEZI OFERTELE
Tabara Tiberius 2020

Tiberiu Antipa: "Tot ce fac acum se naște din minusurile pe care le-am avut în orfelinat"

Dată:

Categorie: În culise

Cuvinte cheie: CSR, Tiberiu Antipa, Asociatia Tiberius

Tiberiu Antipa și-a petrecut toată copilăria în centre de plasament. Acum are 24 de ani și propriul ONG, Asociația TIBERIUS, prin care ajută alți copii din orfelinate să învețe o meserie și să fie pregătiți să se descurce singuri. Crede că singura șansă pentru copiii din orfelinat este să învețe. Iar pentru a-i motiva, organizează în fiecare an tabere în care face ateliere și workshop-uri și le oferă copiilor experiențe unice, care să îi motiveze să învețe.

Plin de energie, foarte vorbăreț și optimist, Tiberiu ne-a povestit despre copilăria sa în orfelinat, despre cum a început să facă proiecte sociale și despre visul său de a crea un centru de plasament prin Asociața TIBERIUS.

Cum a fost tabăra pentru copii de anul acesta?

Anul acesta a fost unul unic. În contextul pandemiei, nu mă așteptam să realizez această tabără, dar am vrut să avem continuitate cu proiectele pe care le-am avut în anii anteriori. Am reușit, într-un final, și a fost o tabără de vis pentru copiii din familii defavorizate și din centre de plasament. Am încercat să le ofer, timp de cinci zile, momente unice de care ei să își amintească peste ani, astfel încât să facă și ei, peste ani, ce am făcut eu pentru alții. Au venit 23 de copii cu vârste între 10 și 18 ani.

Ce ateliere ați avut?

Am făcut workshopuri despre drepturile copiilor – care li s-a părut cel mai interesant, cum să lucreze în echipă, cum să se accepte unul pe altul. Primele două zile, până când s-au cunoscut, a fost puțin mai greu, pentru că veneau din medii diferite. La final, despărțirea a fost foarte grea, unii au plâns, inclusiv eu. Cu ei trăiesc copilăria din nou.

Când erai copil ai simțit nevoia să afli lucrurile acestea?

Tot ce fac acum se naște din minusurile pe care le-am avut în orfelinat. Am stat 21 de ani în orfelinat, am fost în trei centre diferite din București, iar singura mea salvare au fost oamenii din companii, care au venit la noi și ne-au adus cadouri. Eu m-am atașat de ei, am ținut legătura cu ei pe termen lung, iar ei au investit în mine bani, energie și timp și m-au ajutat să fiu astăzi cine sunt.

Când ți-ai dat seama că vrei să faci o asociație?

La noi veneau ONG-uri să facă diverse proiecte cu noi, iar pe mine m-a atras foarte mult munca într-un ONG. Am învățat să fac partea de implementare, descriere proiecte și așa mai departe. Am fost patru ani voluntar la două organizații guvernamentale, apoi am spus că e timpul să fac propriile mele proiecte în care să pun suflet.

Cum a fost viața în orfelinat?

E ca într-o junglă. Dacă nu știi să supraviețuiești, mori. Statul român nu îți oferă toate pârghiile și oportunitățile pentru ca tu să te dezvolți așa cum ar trebui să se dezvolte un copil. Nu ai parte de educație, de iubire, familie, nu ai nimic care să te ajute să fii un om frumos atunci când părăsești sistemul de protecție. La primul leagăn de copii unde am stat eram 30 de copii în cameră, era o cameră imensă cu multe paturi.

Care sunt problemele cu care se confruntă cei care ies din sistemul de protecție a statului?

Principala problemă cu care se confruntă este nesiguranța pe care o au. Statul nu le oferă nimic. Când ai ieșit de pe poarta centrului, ai în fața ta pământul și cerul. De acolo te descurci tu singur și te bazezi doar pe forțele tale.

Ce ai făcut tu când ai ieșit din sistemul de protecție?

Pentru mine nu a fost o problemă, mulțumesc lui Dumnezeu. De la 18 ani lucram într-o companie, mi-am strâns bănuți cu bănuți, am avut și sprijinul sponsorilor care au investit în mine de când aveam 15 ani și chiar am fost un om norocos.

Ce joburi ai avut?

Am lucrat ca agent de vânzări, apoi ca manager. Am lucrat și la o agenție de turism cunoscută, ca director de proiecte sociale la fundația lor, iar acum lucrez la un centru de plasament pentru copii din sectorul 3.

Cum e la centrul de plasament unde lucrezi?

Eu nu pot să schimb nimic acolo, este foarte greu să lucrezi cu un sistem bolnav.  Eu încerc să le ofer copiilor momente frumoase, îi scot în parc, încerc să îi duc la cursuri de calificare pentru ca apoi să se integreze pe piața muncii. Fac și eu ce pot. Până la urmă, rău poți face ușor. Bine e mai greu să faci. Mai bine ajut sistemul ăsta bolnav să găsim niște soluții concrete pentru ca, din puținul acela, să salvăm măcar câțiva copilași. Să fim fericiți că vor ajunge niște oameni frumoși în societate și vor întoarce ajutorul primit altora care au nevoie.

Ce fac acum tinerii pe care i-ai ajutat și care au ieșit din sistem?

Avem o fată care este maseur la un azil de bătrâni, o fată pe care am trimis-o la curs de manichiură-pedichiură și acum lucrează și se întreține singură, un băiat care a combinat cursurile de IT cu cele de maseur și trăiește foarte bine astăzi. Sunt multe exemple. Eu cred foarte mult în școală. Eu am făcut liceul, apoi am făcut două școli postliceale, una de agent de gestiune, iar cealaltă pentru cadastru și topograf. Doamna director de la liceul meu s-a atașat foarte mult de mine, îmi aducea și mâncare la școală ca să nu mai pierd timpul pe drum, să mă duc la cămin să mănânc.

Cum a fost experiența liceului pentru tine?

A fost greu. Copiii erau la un alt nivel și era foarte greu pentru un copil din centrul de plasament să se integreze în grupul lor. Eu m-am mutat în clasa a XI-a la un alt liceu, mai aproape de căminul unde stăteam. Stăteam în ultima bancă, retras, și foarte greu mă băgau colegii în seamă. Mă plictisisem, așa că m-am dus la doamna directoare și am rugat-o să vorbească ea cu colegii să stea cu mine în bancă. A venit într-o zi și a pus pe cineva cu mine în bancă, apoi a fost foarte frumos.

Ai 24 de ani. Ți-ai petrecut toată copilăria în orfelinat. Ai avut ocazia să îți cunoști părinții?

Nu. Chiar dacă am un nume de muzeu. Antipa. Dar eu cred că timpul le rezolvă pe toate și, când te aștepți mai puțin, atunci vine vestea bună și o să îi cunosc. Nu am făcut presiuni pentru asta, am lăsat așa, să vină când o să vrea Dumnezeu.

Vei lansa și o carte. Ce poți să îmi spui despre cartea pe care o vei lansa?

Este a doua carte pe care o scriu. Se numește O călătorie plină de prejudecăți și spune povestea mea de viață, ce înseamnă să faci proiecte sociale și ce proiecte am făcut. Este, de fapt, un preambul pentru centrul pe care îmi doresc să îl fac pentru copiii din orfelinate. Vreau să creez un centru pentru copii și să pot schimba, realmente, destine. Ăsta este visul meu de când era mic. Îmi doream să fiu șef de centru și așa s-a născut și ideea asta de a face un centru de plasament, Centrul TIBERIUS.