Coş

Coşul este gol

Coş

Coşul este gol

Vrei să te odihnești mai bine? Ai până la 60% reducere la perne, plăpumi și saltele

Ghid pentru alegerea pernei

Ghid pentru alegerea pernei

Perna ideală oferă un sprijin corect gâtului, în așa fel încât vertebrele cervicale să fie așezate în poziția naturală, în continuarea coloanei vertebrale. Chiar dacă iubești perna pe care o ai, e posibil ca aceasta să nu te ajute să dormi în poziția corectă. Poate că te-ai obișnuit să dormi pe o pernă subțire, umplută cu pene de rață. Dar simplul fapt că așa te-ai obișnuit nu înseamnă și că dormi într-o poziție corectă. 

 

Înălțimea pernei

Unul dintre factorii principali care iți influențează somnul este perna. La JYSK vei găsi două tipuri de perne, în funcție de înălțimea lor: înalte și joase. Atunci când alegi înălțimea pernei, ține cont de faptul că poziția corectă de dormit este cea în care coloana vertebrală stă complet dreaptă. Alegerea pernei trebuie făcută în funcție de poziția în care dormi, astfel încât coloana să rămână dreaptă atunci când ești întins pe pat. 

Pentru cei care dorm pe o parte

Dacă obișnuiești să dormi așezat pe o parte, este foarte important să alegi perna corectă, care să te constrângă să dormi în poziția care este corectă în mod natural. Când dormi pe o parte, perna corectă îți va proteja spatele și gâtul. Iar dacă ai probleme cu sforăitul, această poziție este recomandată pentru că reduce tendința de a sforăi.

Perna ideală pentru cei care dorm pe o parte este:

  • Pernă înaltă care oferă sprijin gâtului
  • Pernă fermă, deoarece umplutura trebuie să rămână compactă pentru a-ți susține corect gâtul
  • O pernă cu o cantitate mare de umplutură, care să umple tot spațiul dintre pernă și saltea.

Pentru cei care dorm pe spate

Dacă preferi să dormi pe spate, ar trebui să folosești o pernă joasă, cu susținere pe zona gâtului. Cea mai potrivită în acest caz este o pernă ergonomică din spumă cu memorie sau din latex. Aceasta va oferi susținere adițională zonei gâtului atunci când ești întins pe spate.

Pentru cei care dorm pe burtă

Dacă îți place să dormi pe burtă, primul sfat este să încerci să renunți la această poziție, pentru că este cea mai nesănătoasă pentru coloană și gât. Dacă dormi pe spate sau într-o patrte vei avea o poziție mai corectă. Când stai pe burtă, poziția gâtului nu este naturală. Dacă nu îți imaginezi că poți dormi altfel decât pe burtă, atunci trebuie să alegi o pernă cât mai joasă posibil, care să nu solicite prea mult gâtul.

Umplutura pernei

Poți alege între trei tipuri diferite de umplutură:

Umplutură naturală

Umplutura naturală este reprezentată în principal de pene și fulgi, dar poate include și alte materiale precum mătase, in, lână sau kapok. O pernă din umplutură naturală este moale la atingere, iar forma ei este ușor de modificat. Este un avantaj dacă schimbi poziția de dormit în timpul nopții și stai fie pe spate, fie într-o parte, pentru că umplutura își modifică forma în funcție de poziția ta.  

Umplutură din fibre

Pernele cu umplurură din fibre conțin fibră siliconizată. Acest tip de perne are elasticitate mai mare decât pernele cu umplutură naturală. Alegerea între o pernă cu umplutură naturală și una din umplutură sintetică este o chestiune de preferințe personale.

Umplutură specială

În această categorie intră pernele din spumă cu memorie sau latex. Pentru că umplutura este realizată dint-un material compact, acest tip de perne oferă cea mai bună susținere.

Pernele din spumă cu memorie se mulează pe forma gâtului și a capului. Pe o astfel de pernă te odihnești într-o poziție ergonomică pe tot parcursul nopții, deoarece forma pernei se adaptează corpului și poziției în care dormi. Perna din spumă oferă un sprijin corect umerilor și gâtului, astfel încât sângele să circule corect prin corp, pentru a evita tensiunea musculară și durerile. Pernele din spumă sunt disponibile într-o varietate de forme și mărimi.  

Spuma cu memorie AIR eliberează presiunea și nu este afectată de temperaturile din jur. Aceasta înseamnă că spuma rămâne moale și flexibilă, chiar și într-un mediu de dormit răcoros. Celulele mici din spumă, umplute cu aer, reacţionează la greutatea corpului şi permit spumei să se adapteze rapid şi precis la conturul corpului tău.

Structura și forma pernei

Ultimul punct pe care trebuie să îl bifezi când alegi perna este structura și forma ei. Dacă preferi o pernă a cărei formă poate fi modificară în funcție de nevoile de moment, ar trebui să alegi o pernă obișnuită, cu o singura cameră cu umplutură.

Pernele cu mai multe camere oferă avantaje variate, în funcție de structura lor. Pot avea două, trei sau patru camere cu umplutură diferită, formată din combinații variate de pene și fulgi.

Dacă știi în ce poziție preferi să dormi, alege forma pernei în funcție de poziția de somn.

Descoperă mai mult

5 lenjerii de pat noi pentru un dormitor în tendințe

BESTSELLERELE ANULUI 2022: produsele cele mai populare și cel mai bine vândute

Ghid pentru dormitor

Încearcă o saltea GOLD timp de 100 de nopți

Găsește cel mai apropiat magazin JYSK

Primește sfaturi și asistență de la echipa JYSK și descoperă sortimentul nostru de produse în magazin.