Coş

Coşul este gol

Coş

Coşul este gol
Laura Valeanu

Jocurile Paralimpice de la Beijing: Interviu cu Laura Văleanu, reprezentantul României în probele de schi

Dată:

Categorie: CSR

Laura Văleanu are 32 de ani și este la cea de-a treia participare la Jocurile Paralimpice de Iarnă. Alături de Mihăiță Papară, Laura reprezintă România la Jocurile Paralimpice de la Beijing 2022, care se încheie pe 13 martie. JYSK România este sponsor principal al Comitetului Paralimpic Român. 

Schiază de mică și, pentru că iubește schiul, a continuat acest sport chiar și după accidentul în urma căruia i-a fost amputat un picior. Atunci era adolescentă și a simțit că mișcarea o va ajuta și fizic, și psihic.

La 18 ani a participat pentru prima dată la Paralimpiadă. După terminarea liceului, a plecat la facultate în Germania, iar acum lucrează ca medic la o clinică germană. A continuat să facă sport de performanță în perioada facultății și după ce a început să lucreze ca medic.   

Acum speră să obțină un rezultat cât mai bun în cele trei probe la care s-a calificat - Downhill, Super G și Giant Slalom – deși în ultimele luni a avut probleme de sănătate, niște complicații post-covid care au necesitat o perioadă lungă de repaus.

Am vorbit cu Laura imediat după ce a plecat la Beijing despre cum s-a pregătit pentru Jocuri, despre motivația ei de a continua să practice schi alpin și despre mutarea ei în Germania. 

Este cea de-a treia participare a ta la Jocurile Paralimpice de iarnă. Cum te simți înainte de competiție?

În acest sezon m-am infectat in Noiembrie 2021 cu virusul Covid 19, după 2 vaccinuri, și am complicații destul de urâte de atunci din care nu îmi revin, încă sunt în diferite investigații pentru a găsi o anumită terapie, dar din păcate până acum am auzit doar repaus, repaus, repaus. Nu este timp pentru repaus și nici nu se știe dacă prin repaus trece. Și dacă ar trece, complicațiile ar putea să reapară chiar și la simple activități din rutina unei zi normale, fără sport. Așa că încerc să mențin o constanța temperata a activităților mele, îmbinând în continuare munca la clinica unde lucrez cu pregătirea pentru jocuri. Nu a fost niciodată ușor, iar acum îmi este mai greu ca niciodată, având în vedere că peste câteva accidentări a mai venit și  aceasta boala pandemică cu complicații. Dar, spre surprinderea mea, psihicul meu încă mai face față, chiar neașteptat de bine. Sunt în continuare foarte optimistă și destul de energetică sufletește fără a îmi impune asta, iar acest lucru îmi ajută mult de tot fizicul, care este momentan foarte la pământ. Astfel, câteodată reușesc anumite performanțe teoretic imposibile.

Cu toate astea, mă pregătesc cu gânduri bune și extraordinar de pozitive, fiind probabil și ultimele mele jocuri după 14 ani paralimpici. Îmi doresc ca de data acesta să pot savura clipa, să pot să trăiesc acele momente unice acolo și să mă bucur de absolut orice. Vreau să schiez așa cum știu și pot cel mai bine și să savurez la maxim cursele, iar în momentul de după finish, plin de hormonii fericirii, sentimentul acela unic când treci linia de sosire și simți și știi că ai dat tot ce puteai în ziua respectivă, acea mulțumire și împlinire infinită, în care sunt doar eu cu sufletul meu făcând ceea ce iubesc cel mai mult încă din copilărie. 

Cum au fost pentru tine ultimii doi ani, cum ai reușit să te antrenezi și să te pregătești pentru Jocurile Paralimpice?

Noi suntem considerați atleți de elită, astfel am putut face antrenament fără probleme. Dar, din păcate, multe concursuri au fost anulate sau amânate din cauza pandemiei și asta a fost un mare impediment, pentru că, lucrând ca medic full time, nu puteam să îmi schimb programul la clinică de atât de multe ori și de azi pe mâine. A fost o fluctuație imensă. 

Laura alături de Mihăiță Papară (para-snowboard) și antrenorii, la competiția din Norvegia, care a precedat Jocurile Paralimpice de la Beijing.

Schiezi de la vârsta de 5 ani. Cum ai început să schiezi și de ce ai ales schiul?

Am fost un copil foarte energetic și încă am un nivel de energie foarte ridicat și ca adult. Părinții mei au ales să îmi consume energia încercând diferite sporturi precum înot, gimnastica, tenis, balet etc. De schi alpin m-am îndrăgostit instant. Iar apoi a continuat ca pasiunea mea cea mai mare în viață, până în ziua de astăzi. 

Nu m-am gândit vreodată să fiu un model sau o deschizătoare de drumuri, am făcut doar ce am simțit și am trăit și trăiesc cum mi-am dorit și imaginat, chiar mai mult de atât. (Laura Văleanu)

Cum te-a ajutat sportul după accidentul pe care l-ai avut?

Precum am spus schiul este prima mea dragoste și unul dintre cele mai importante lucruri din viața mea. Mișcarea este elementară. Mișcarea mă tonifică fizic și psihic, îmi dă energie și mă face fericită. Faptul că am fost obișnuită cu această disciplină a sportului de performanță de mică m-a ajutat cu siguranță sa fac față mai ușor perioadei accidentului și ulterior. A contat enorm faptul că am avut o bază, chiar dacă am pierdut-o foarte repede din cauza perioadei lungi de spitalizare și a multiplelor operații cu anestezie totală. Dar celulele au o anumită memorie, astfel ele reușesc să ajungă mai repede și mai ușor ceea ce au fost odată. Am vrut să continui acest sport și post accident, m-a ridicat la un nivel superior, deoarece am ajuns la un nivel fizic și psihic bun atât în viața de zi cu zi, cât și în sportul de performanța.

Ești și prima sportivă care a reprezentat România la Jocurile Paralimpice de Iarnă, acum 12 ani. Ce a însemnat pentru tine să fii primul reprezentant al României la Jocurile Paralimpice de iarnă?

Atunci eram o puștoiacă de 18 ani, iar pregătirea și participarea mi-au adus o abundență de stări fizice și sufletești. Nu am putut savura momentele în sine, pentru că totul a fost peste puterea minții mele de a percepe ceva atât de măreț.

Laura s-a calificat la Beijing în probele de Downhill, Giant Slalom și Super G.

Au fost multe perioade foarte grele, aici vorbim de luni, chiar ani. Multe accidentări, multe răni fizice și sufletești. Chiar trebuie să adori asta, pentru a putea practica sport de performanță ani de zile atât de intens, pe lângă o facultate și mai apoi un full time job. Cel mai greu e să revii și iar sa revii, să te ridici de atâtea ori cu țelul de a ajunge iar la acel nivel și chiar și cu speranța de a te depăși pe tine însuți. Asta am reușit cu vârf și îndesat și nu numai în cariera mea de schioare. Ce mă fascinează cel mai tare este faptul că, într-un final, am reușit să schiez cu proteza mai performant și mai tehnic decât schiam cu două picioare sănătoase la 15 ani, având un titlu de campioană națională. Tot ce mi-am dorit după accident a fost să pot schia din nou, iar mai apoi să pot face performanță din nou și să pot schia ca înainte, iar eu am reușit să schiez mult mai bine decât înainte de accident. Acest lucru nu mi-l propusesem și nici nu m-am gândit să mi-l propun vreodată, nu m-aș fi gândit că o să se întâmple.

Nu m-am gândit vreodată să fiu un model sau o deschizătoare de drumuri, am făcut doar ce am simțit și am trăit și trăiesc cum mi-am dorit și imaginat, chiar mai mult de atât.

Pe lângă activitatea sportivă, lucrezi ca medic în Germania. Când și de ce ai plecat în Germania?

Am plecat în Germania în 2009, imediat după bacalaureat, la facultate. Îmi doream de mică să plec în Germania sau Austria, pentru că din timpul școlii am făcut multe schimburi de experiență - proiecte școlare cu școli partenere din aceste țări - și am simțit de fiecare dată că rezonez cu mentalitatea și spiritul lor. În același timp, după ce am avut accidentul am fost dependentă de țările vestice, pentru a primi o îngrijire medicală corespunzătoare și pentru a face rost de componentele protezei la orice ora. Iar asta mi-a oferit Germania, pe lângă altele, acest confort în legătura cu proteza, pentru mine un lucru vital. Până la ora actuală, Germania are cel mai bun sistem medical din lume. 

Delegația României la Jocurile Paralimpice de la Beijing 2022.

De ce ai ales medicina?

De mică am știut că mă interesează științele naturii și nu mi-am putut imagina să fac altceva. Pentru mine, știință medicală a fost și este un lucru firesc. 

Cât de des vii în România?

Nu foarte des, de obicei de Crăciun și Paști.