insomnie si probleme cu somnul

Problemele cu somnul nu sunt întotdeauna ceea ce par

Numeroase campanii care promovează un stil de viață sănătos, împreună cu medicii specialiști, ne reamintesc constant cât de important este somnul pentru sănătatea noastră - atât mentală, cât și fizică. Lipsa somnului îți poate afecta sănătatea - în special dacă nopțile tale sunt marcate de lungi insomnii.

Fiecare dintre noi are nevoie de mai mult sau mai puțin timp ca să adoarmă, iar uneori ne căutăm locul în pat timp de câteva zeci de minute până reușim să adormim. 

Odată ce începi să adormi efectiv, linia dintre starea conștientă și somn devine tot mai subțire.

O noapte de insomnie nu este întotdeauna lipsită de somn 

Totuși, pentru unii oameni, lipsa somnului a devenit un obicei. Aceștia suferă de insomnie pentru că nu au dormit mai mult de câteva ore pe noapte pentru o lungă perioadă de timp. Însă, în urma unor teste efectuate asupra lor, s-a demonstrat că dorm mai mult comparativ cu propria percepție. Explicația constă în faptul că în timpul somnului, creierul rămâne treaz, în timp ce doar corpul este adormit. Cei care suferă de insomnie spun că nu dorm o mare parte din noapte, dar în realitate subestimează orele pe care le petrec dormind. Punând prea mult accent pe cantitatea și calitatea somnului, nu ne mirăm că atunci când avem senzația că dormim prea puțin devenim frustrați. 

Cei care experimentează insomnie în timpul nopții, au o percepție crescută asupra mediului înconjurător atunci când dorm, se simt ca și cum ar fi treji. Acestora li se pare că durează câteva ore până adorm și că se trezesc frecvent în timpul nopții. Totuși, în timpul zilei, prezintă doar forme ușoare de oboseală. 
 
Citește și 10 metode de a adormi mai ușor. 

"Interpretarea greșită a stării de somn" este o problemă frecvent întâlnită, iar persoana afectată simte că doarme mai puțin decât o face în realitate. Dar ce se întămplă când avem de-a face cu situația contrară? Este posibil să avem percepția că dormim deși suntem treji? Putem cataloga acest fenomen ca fiind unul al persoanelor "visătoare" care cred că dorm mai mult decât o fac de fapt și ajung să își supraestimeze timpul pe care îl petrec dormind. 

Citește și Cum să dormi bine dacă ai probleme cu zgomotele. 

Te îngrijorează lipsa somnului? 

Suntem constant asaltați de informații despre somn, însă este important să luăm în considerare cum se simt corpul și mintea noastră în timpul zilei - te simți obosit? Sau te simți perfect odihnit și pregătit pentru o nouă zi în momentul în care sună alarma de dimineață? Dacă ai probleme cu somnul pentru o perioadă mai lungă de timp, este important să discuți cu un medic specialist pentru a trata cauzele lipsei somnului. 

Surse:

https://www.sciencefriday.com/articles/how-did-this-drool-get-on-my-shirt
https://www.health.com/health/condition-article/0,,20191517,00.html 


TEST: CÂT DE BINE DORMI? AFLĂ SCORUL TĂU

Completează aici Testul despre somn, află ce scor obții la test și ce poți face pentru a dormi mai bine. Iar dacă ai nevoie de mai multe sfaturi despre ce produse pentru dormit și se potrivesc, poți întreba oricând unul dintre colegii din magazin, care sunt pregătiți să îți ofere sfaturi despre cum poți dormi mai bine, despre ce saltea, pernă sau plapumă este potrivită nevoilor tale.

testul despre somn

Descoperă mai mult

Ghid: cum să-ți alegi salteaua potrivită

Ghid: cum să-ți alegi salteaua potrivită

Ce pernă ar trebui să alegi? Ghidul complet

Ce pernă ar trebui să alegi? Ghidul complet

10 metode de a adormi mai ușor

10 metode de a adormi mai ușor

Care este cea mai bună saltea pentru tine? Ghidul complet

Care este cea mai bună saltea pentru tine? Ghidul complet