4 canapele extensibile pentru un confort sporit și economie de spațiu

4 canapele extensibile pentru un confort sporit și economie de spațiu

Atunci când m-am mutat în noul apartament, am ținut neapărat să am în sufragerie o canapea extensibilă. Chiar dacă astfel îmi restrângeam mult opțiunile disponibile, pe piață existând o varietate mult mai mare de canapele obișnuite decât extensibile, știam că prefer funcționalitatea în detrimentul designului. Prefer să să am opțiunea unui al doilea pat în casă, pe lângă cel din dormitor, iar cei 6 ani care au trecut de la cumpărarea apartamentului mi-au confirmat că alegerea a fost bună.

AVANTAJELE CANAPELEI EXTENSIBILE

Există două motive principale pentru care o canapea extensibilă este de preferat în locul uneia clasice. În primă instanță, chiar dacă ai un dormitor cu un pat generos, cu cea mai bună și cea mai cofortabilă saltea, nu știi niciodată când se nimerește să ai oaspeți peste noapte. De exemplu, în cazul nostru, canapeaua transformată în pat și-a dovedit utilitatea atunci când ne-au vizitat părinții și au dormit peste noapte și când unul dintre cei mai buni prieteni și-a pierdut cheile de la casă și a poposit peste noapte la noi în sufragerie.

Cea de-a doua variantă este cea în care canapeaua extensibilă nu este folosită ca pat doar ocazional, ci înlocuiește cu totul patul. Dacă locuiești într-o garsonieră, probabil vrei ca în timpul zilei camera să arate ca o sufragerie, cu o canapea mică, iar noaptea să devină dormitor, cu un pat mare și generos. O canapea extensibilă este obiectul care va transforma cu ușurință sufrageria în dormitor și invers.      


canapea extensibila coltar

Așadar, o canapea extensibilă are mai multe avantaje:

  • Salvează spațiu, ceea ce e de dorit în apartamentele de bloc sau garsoniere
  • Este ideală dacă obișnuiești să ai oaspeți peste noapte
  • Majoritatea canapelelor extensibile sunt prevăzute cu ladă de depozitare, un lucru care te ajută să economisești și spațiul de depozitare
  • Te ajută să dai funcționalități diferite aceleiași camere
  • Pentru că sunt construite pentru a avea o funcție dublă, canapelele extensibile sunt rezistente și confortabile.

 

CUM ALEGI CANAPEAUA EXTENSIBILĂ

Pe lângă design și mărime, care trebuie alese în funcție de preferințele tale, mărimea și design-ul general al camerei, ia în considerare următoarele aspecte atunci când alegi o canapea extensibilă:

  • Canapelele cu cadru din lemn masiv sunt mult mai rezistente.
  • Mecanismul de extindere a canapelei trebuie să fie simplu de folosit și de calitate
  • Testează calitatea saltelei/șezutului, mai ales dacă o vei folosi pentru a dormi pe ea în fiecare seară, în loc de pat. O saltea de calitate va susține corect gâtul, spatele și mijlocul.
  • Măsoară canapeaua și atunci când este strânsă, și atunci când este extinsă, pentru a nu avea surpriza că rămâi fără loc sau că nu încape deloc în cameră dacă este transformată în pat.
  • Dacă ai destul spațiu, un colțar extensibil va fi și mai confortabil atunci când are rolul de canapea.

 

4 PROPUNERI DE CANAPELE EXTENSIBILE


1. Coltarul extensibil cu sezlong BEDSTED este practic și spațios. Are trei locuri în varianta strânsă, cadru din lemn masiv de pin și perne pentru șezut din spumă, prevăzute cu arcuri Bonell. 

coltar extensibil bedsted
coltar extensibil bedsted

 

2. Coltarul extensibil VEJLBY este compact, este prevăzut cu spațiu de depozitare și perne pentru șezut cu huse rezistente și arcuri Bonell, căptușite cu spumă.

Coltar VEJLBY
Coltar VEJLBY


3. Canapeaua extensibilă HEJLS este o variantă accesibilă și aspectuasă pentru camere de oaspeți. Are perne din spumă ce-și păstrează forma și, în forma strânsă, este potrivită pentru 3 persoane.  


Canapea extensibilă HEJLS

 

4. Patul de zi VARBJERG este o alternativă interesantă, inedită și boemă la canapelele extensibile tradiționale. Tapițeria prevăzută cu nasturi îi conferă un aspect sofisticat și elegant potrivit pentru interioare feminine. Cadrul este realizat din furnir de arbore de cauciuc și lemn masiv de pin, iar spuma din care este realizată salteaua reține forma corpului. Patul single se transformă cu ușurință în pat dublu, salvând timp și efort. 


pat de zi varbjerg


Pat de zi VARBJERG

Descoperă mai mult

7 sfaturi esențiale pentru uscarea hainelor în interior

7 sfaturi esențiale pentru uscarea hainelor în interior

Ghid: Cum alegi bufetul potrivit

Ghid: Cum alegi bufetul potrivit

Găsește comoda TV perfectă pentru sufrageria ta

Găsește comoda TV perfectă pentru sufrageria ta

MARKSKEL: gama de mobilier cu note rustice

MARKSKEL: gama de mobilier cu note rustice