Coş

Coşul este gol

Coş

Coşul este gol
Canapea din paleti cu perne gri pentru paleti

6 pași: cum să faci mobilier de grădină din paleți

Un set de terasă din paleți este ideal atât pentru relaxare, cât și pentru evenimente sociale. Aspectul brut și nelustruit al mobilierului de grădină din paleți este potrivit pentru cele mai multe grădini și terase - plus că este rapid și ușor de realizat. Urmează acești pași pentru a-ți crea propria canapea și fotolii din paleți.

Pallet corner sofa with pallet cushions on a patio

1. Planifică cum vrei să arate mobilierul pentru terasă din paleți

Începe prin a planifica cum vei dori să arate zona ta de relxare pe terasă. Poți personaliza setul de lounge cu paleți conform spațiului exterior și a numarului de persoane care va folosi mobilierul. Paleții au dimensiunile standard de 1200 mm x 800 mm, așa că ia o ruletă pentru măsurat și începe sa-ți planifici viitorul mobilier pentru terasă: poți realiza o canapea și apoi să adaugi doi paleți în prelungirea acesteia, poți realiza o canapea de colț din paleți sau un șezlong. Pune apoi un palet în picioare drept spătar, astfel încât să nu fii nevoit să te sprijini de perete.

Large pallet corner sofa with open end on a patio

2. Fă-ți mobilierul de terasă cu paleți mai confortabil

Stabilește cât de confortabil vrei să fie setul de terasă din paleți. Dacă vrei să te așezi și să te ridici ușor de pe canapeaua construită din paleți, înălțimea acesteia ar trebui să fie formată din doi paleți puși unul deasupra celuilalt.

3. Găsește paleții potriviți pentru tine

Odată ce ai stabilit cum vrei să arate viitorul set pentru terasă, poți merge să achiziționezi paleții de care ai nevoie. Asigură-te că paleții nu au fost tratați cu substanțe chimice toxice și că nu au intrat în contact cu vopsea în timpul utilizării anterioare.

4. Alege pernele potrivite pentru paleți

Adaugă niște perne pentru șezut și perne pentru spate. Asigură-te că se potrivesc cu dimensiunea mobilierului din paleți pe care îl construiești. De asemenea, pernele ar trebui să fie suficient de mari și de pline ca să nu simți golurile dintre scândurile paleților. Și suficient de groase încât să nu simți scândurile paleților folosiți pe post de spătar. Țesătura trebuie să fie rezistentă, dar în același timp moale. 

Pallet sofa with thick pallet cushions

 

Sfat: De asemenea, poți utiliza pernele speciale pentru paleți direct pe podea sau rezemate de un perete.

5. Pregătește-te pentru zilele mai reci

Paleții pot sta afară tot timpul anului, mai ales dacă sunt tratați cu o protecție specială pentru lemn, dar nu uita să iei pernele în casă atunci când plouă și atunci când vine toamna. Poți depozita pernele speciale pentru paleți într-o cutie specială pentru perne de grădină.

6. Creează o atmosferă perfectă

Câteva perne și o pătură vor face setul pentru terasă din paleți și mai confortabil, iar dacă adăugi niște felinare și jardiniere pe terasă, vei avea o cameră de zi în aer liber răcoroasă și confortabilă.

Descoperă mai mult

Ghid: Găsește umbrela de soare potrivită pentru grădina ta

Ghid: Găsește umbrela de soare potrivită pentru grădina ta

Cum să alegi masa potrivită pentru grădină, terasă sau balcon

Cum să alegi masa potrivită pentru grădină, terasă sau balcon

Decorează-ți terasa cu piese de mobilier modulare

Decorează-ți terasa cu piese de mobilier modulare

Ghid: cum să-ți alegi scaunele de grădină pentru noul sezon

Ghid: cum să-ți alegi scaunele de grădină pentru noul sezon