Coş

Coşul este gol

Coş

Coşul este gol

Săptămâna Plăpumilor și Saltelelor | Până la 60% reducere la saltele, plăpumi, perne

 

VEZI OFERTELE

Peste 1500 de cumpărători la inaugurarea magazinului JYSK Sfântu Gheorghe

Dată:

Categorie: În culise, Toate articolele

Cuvinte cheie: jysk sfantu gheorghe, deschidere magazin, eveniment inaugurare, poze jysk sfantu gheorghe

Deși e considerată una dintre cele mai friguroase zone din România, la mijlocul lunii august orașul Sfântu Gheorghe este canicular. Joi, pe 13 august, centrul orașului a fost și mai încins decât restul. Atmosfera a început să se încălzească încă de la 08.00 dimineața, când muzica pusă de Răzvan Maksai sau DJ Black Light a început să se audă la intersecția dintre strada Banki Donath nr. 7 și Tavaszi Sandor nr. 3.

La ușile încă închise ale complexului Euro Trade Center erau deja adunați aproximativ o sută de oameni. Poate chiar mai mult, având în vedere că s-au scurs câteva minute bune până când toți cumpărătorii au intrat în magazin, după tăierea panglicii roșii. Foarte repede, pe culoarele dintre secțiunile din magazin nu mai era loc să treci, iar coada de la casă s-a format până în mijlocul magazinului, unde este amplasat studioul de saltele. 

Inaugurarea JYSK Sfantu Gheorghe

Cei 20 și ceva de angajați JYSK, dintre care 11 veniți din Sibiu, Galați, București, Suceava și Brașov special pentru a-i ajuta pe colegii din Sfântu Gheorghe în ziua deschiderii, alergau în magazin pentru a reface stocurile de produse. Pilotele Ulvik, pernele Fana și perne Ulvik se vindeau ca pâinea caldă. Pachete noi veneau din depozit la intervale regulate și dispăreau rapid de pe rafturi. Următoarele produse din topul preferințelor clienților au fost prosoapele, pernele de scaun HASSELRUT, dulapul GENTOFTE cu trei uși și coșurile de depozitare.

Inaugurare JYSK Sfântu Gheorghe

La ieșirea din magazin, spațiul în care erau expuse aranjamentele de camere de zi s-a transformat în cafenea ad-hoc. Clienții încărcați cu pungi XXL inscripționate cu JYSK își beau cafeaua de dimineață, testau scaunele și canapelele în timp ce citeau broșura JYSK, ascultau muzica din boxe sau, în cazul celor mai mici vizitatori, se jucau cu baloanele colorate.

Inaugurare JYSK Sfantu Gheorghe

Până seara, peste 1500 de clienți au făcut cumpărături din magazin și și mai mulți i-au trecut pragul.

Iată și câteva imagini din ziua deschiderii JYSK Sfântu Gheorghe: 

Inaugurare JYSK Sfantu Gheorghe

 

Echipa JYSK la inaugurarea JYSK Sfantu Gheorghe

 

Inaugurare JYSK Sfantu Gheorghe

 

Inaugurare JYSK Sfantu Gheorghe

 

Răzvan Maksai – DJ Black Light la JYSK Sfantu Gheorghe

 

Inaugurare JYSK Sfantu Gheorghe

 

Mascota JYSK la inaugurarea JYSK Sfantu Gheorghe

 

Inaugurarea magazinului JYSK Sfantu Gheorghe

 

Inaugurarea JYSK Sfantu Gheorghe

Foto: Raluca Tămaș / JYSK