Coş

Coşul este gol

Coş

Coşul este gol
Cum să îți amenajezi terasa în funcție de destinația de vacanță preferată

Cum să îți amenajezi terasa în funcție de destinația de vacanță preferată

De fiecare dată când mă întorc din vacanța de vară, mă gândesc cu părere de rău că las în urmă locuri frumoase, plaje însorite, terase amenajate pitoresc sau orașe liniștite, în care timpul trece cu un ritm mai puțin alert. Entuziasmul pe care îl simt când îmi fac bagajele la plecarea în vacanță este înlocuit, la împachetarea bagajului pentru întoarcere, de o dezamăgire că zilele de concediu au trecut prea repede. Gata cu costumele de baie, rochiile vaporoase și pălăriile de paie, până la următorul concediu.

Probabil ai simțit același lucru când te-ai întors dintr-o vacanță în care te-ai simțit bine. Ai luat cu tine suveniruri, timp de câteva zile ai încercat să retrăiești acasă atmosfera din concediu, dar treptat ai revenit la activitățile și ritmul zilnic. E frumos să pleci în concediu dar, din păcate, nu poți rămâne acolo.

Cum ar fi însă ca atunci când revii acasă, să regăsești puțin din atmosfera destinației tale preferate de vacanță la tine pe terasă sau în grădină? Bineînțeles, nu va fi chiar același lucru cu a te afla acolo, pe insula sau în orașul preferat pentru concedii, dar va fi o oază de liniște și relaxare care să îți inspire sentimentul de libertate din concediu.

Dacă nu poți fi în vacanță tot anul, poți măcar să recreezi locurile favorite la tine acasă. Iată mai jos câteva idei de amenajare a terasei, balconului sau grădinii, în funcție de destinația ta preferată de vacanță.

BARCELONA

Dacă vrei o vacanță pe malul Meditarenei, dar cauți și să experimentezi viața socială dintr-un oraș cosmopolit sau să vizitezi locuri cu o bogată istorie, Barcelona este destinația potrivită. Este un oraș al contrastelor, cu o bogată istorie care se reflectă în arhitectura gotică a clădirilor emblematice, dar și un oraș al momentului, cu clădiri moderne și un skyline impresionant. Vei găsi aici străzi înguste pavate cu piatră și mărginite de palmieri, faleze pline de viață, terase unde poți bea cea mai bună sangria, street food, artiști stradali, mozaicuri multicolore și case cu arhitectură veche și balcoane mici pline de flori.


BARCELONA vacanta

Setul de terasă EBELTOFT, alături de ghivece de dimensiuni mari precum ghiveciul SVARTBAK, în care să pui plante verzi cu frunze mari și palmieri, și puful MAJLED cu imprimeu geometric va recrea atmosfera de pe terasele din Barcelona. Contrastul, una dintre caracteristicile orașului, se regăsește și în această amenajare. Podeaua de lemn cu aspect rustic și felinarele vintage contrastează cu setul modern, realizat din plastic cu protecție UV.  
 

 

SANTORINI

Una dintre cele mai populare inslue din Grecia, Santorini este celebră pentru casele de culoare albă, cupolele de albastrul mării și satele cu case din piatră, așezate sub formă de fagure, cu terase îndreptate spre mare. Deși este o insulă vulcanică pe care vegetația naturală este destul de săracă, Santorini te fascinează prin culorile sale: albul străzilor și caselor, albastrul porților, ferestrelor, cerului și mării și roșul florilor pe care le găsești la tot pasul. În populara insulă grecească predomină decorul mediteranean și casele cu mobilier alb sau tonuri de crem și decorațiuni bleumarin.


Terasa Santorini amenajare

Dacă vrei să te simți ca într-o vacanță permanentă în Santorini, amenajează-ți grădina sau terasa cu setul de grădină HVIDE SANDE cu masă, bancă și două scaune realizate din lemn de esență tare vopsit cu alb. Asortează setul cu perne de grădină de culoare albastră sau cu felinare din materiale naturale, precum felinarul STRANDSNIPE din sticlă, umplut cu scoici.

Santorinii
 

GUANA, CARAIBE

Insula Guana este una dintre cele mai romantice destinații de vacanță ale anului 2017. Parte a insulelor Virgine Britanice din Caraibe, Guana are șapte plaje cu nisip perfect alb și ape turcoaz, iar o mare parte din insulă este acoperită de pădure ecuatorială. Este una dintre puținele insule private din lume și extrem de exclusivistă, în prezent având locuri de cazare pentru numai 36 de persoane.

În plus, nu există alți locuitori ai insulei în afară de cei care lucrează în unitățile de cazare, ceea ce o face o destinație perfectă pentru cuplurile care își doresc să petreacă o perioadă doar în doi, departe de orice altceva. De pe terasele hotelurilor, mobilate cu piese confortabile și luxoase din ratan, turiștii pot admira ore întregi peisaje incredibil de frumoase, în timp ce beau un pahar de șampanie sau un cocktail alături de partener, ascultând numai sunetul valurilor și al brizei.


Guana Island

Dacă ești o persoană romantică și îți surâde o astfel de escapadă, în care să fii doar tu și partenerul tău, creează-ți propriul spațiu romantic pe balcon sau pe terasă, cu banca FASTERHOLT pentru două persoane. Este realizată din poliratan împletit manual, rezistent la apă, și are măsuță inclusă, astfel încât va fi foarte plăcut să bei un pahar de vin cu iubitul pe balcon în serile de vară. Banca FASTERHOLT este confortabilă și spațioasă, dar nu are dimensiuni mari, deci poate fi folosită și pe balcoane mai mici, fără să îți ocupe mult spațiu. Decoreaz-o cu perne deco colorate, lumânări sau vaze cu flori, pentru un aspect și mai romantic.   

guana island

MIAMI

Miami este pentru cei care iubesc luxul, modernismul, agitația, petrecerile de noapte și locurile exclusiviste. În Miami totul este relativ nou. Abia în anii ’20 orașul a început să se dezvolte într-un ritm rapid, ceea ce i-a adus supranumele de „Magic City”. Pentru că are un climat sub-tropical, este una dintre cele mai populare destinații de vară din Statele Unite, un oraș în care distracția durează 24 de ore din 24, în care după serviciu localnicii merg la plajă, nu la o simplă terasă, unde parcurile sunt pline de palmieri stufoși, iar cultura este puternic influențată de comunitatea latino din oraș.

Miami

O terasă care să te ducă cu gândul la Miami este potrivită cu casele moderne și minimaliste, în care arhitectura este geometrică și geamurile au dimensiuni mari. Amenajează-ți terasa cu scaunul de terasă UBBERUP cu cadru din oțel și plasă din polietilenă, asortat cu măsuța UHRE din oțel. Sunt disponibile în mai multe culori – roz, bleu, negru sau gri și au un design ultra-modern. Asortează-le cu pernele pentru spătar KNUDEN și creează un jos de culori vesel și actual.   

Miami

DANEMARCA

În țările scandinave verile sunt scurte, de aceea nordicii profită de ele la maxim și își petrec cât mai mult timp în aer liber, în grădină sau pe terasă. În timpul verii, acestea înlocuiesc sufrageria ca spațiu de relaxare. Deși verile sunt mai scurte, Danemarca este o destinație de vacanță plăcută vara, pentru că aici nu vei avea niciodată parte de temperaturi insuportabile, iar zilele de vară sunt mult mai lungi. În luna iulie, de exemplu, soarele apune cu câteva minute înainte de ora 22:00, ceea ce îți permite să vizitezi o mulțime de locuri și să te bucuri de o zi de vacanță mai lungă.

În plus, în timpul unei vacanțe în Danemarca vei avea ocazia să experimentezi designul danez, celebru în toată lumea datorită ideilor inovative. De la tacâmurile de masă ale lui Arne Jacobsen, până la televizoarele sau radiourile cu design futurist create de Bang & Olufsen, designul de produs danez este unul dintre cele mai apreciate din lume.

Danemarca

Când vine vorba de amenajarea locuinței, în Danemarca sunt preferate materialele naturale și culorile neutre. De exemplu, pentru un aspect scandinav îți poți mobila terasa cu setul VEBBESTRUP de culoare crem, cu canapea, două fotolii și două măsuțe realizate din aluminiu și poliratan împletit manual. Adaugă scaunele și balansoarul din gama VARMING, cu cadru din lemn masiv și șezut din plastic turnat, felinare din materiale naturale, precum felinarul STRAND din răchită, și lămpi solare cu design aparte, precum lampa solară HVIDKLIRE, cu diametrul de 30 cm.   



Danemarca

TOSCANA

Când spui Toscana te gândești la plantații mari de viță de vie, care se întind pe dealuri cât vezi cu ochii. Te gândești la străzi înclinate și înguste, la balcoane mici pline de flori multicolore, la case din piatră cu obloane de lemn la geam, la orașe medievale și câmpuri de măslini. Toscana are peisaje seducătoare, vinuri delicioase și un stil de viață liniștit și calm. Pe lângă vinul și mâncarea extrem de bună, Toscana este regiunea care a dat un imbold artei mondiale, pentru că aici s-a născut curentul renascentist în urmă cu aproape 600 de ani.

Toscana este pentru cei care apreciază calmul, simplitatea și spațiile mici. Aici restaurantele au dimensiuni mici și sunt de obicei afaceri de familie, piețele publice pavate cu piatră sunt mici și intime, balcoanele, casele și străzile, toate au dimensiuni reduse. În schimb, monumentele arhitecturale sunt impunătoare.

Toscana

Un balcon mic și intim, cu podea de lemn, cu ghivece cu flori agățate pe balustradă sau cu ghivece suspendate pe perete, în care să pui mușcate roșii, te va face să călătorești în atmosfera Toscanei. Îți recomandăm un set de bistro simplu, precum setul VESTLI cu masă și scaune pliabile din oțel și poliratan, perfect pentru balcoane mici.

Set VESTLI

Care este destinația ta preferată de vacanță? 

Descoperă mai mult

Creează o zonă de relaxare lângă piscină unde să te răcorești pe timpul verii

Creează o zonă de relaxare lângă piscină unde să te răcorești pe timpul verii

Ce trebuie să iei în considerare când alegi mobilierul de grădină

Ce trebuie să iei în considerare când alegi mobilierul de grădină

Mobilier elegant și multifuncțional: colecția pentru terasă UGILT

Mobilier elegant și multifuncțional: colecția pentru terasă UGILT

Cum poți avea un somn odihnitor în aer liber?

Cum poți avea un somn odihnitor în aer liber?