Idei draperii si perdele

Ghid pentru perdele: ce perdele să alegi pentru fiecare cameră

Atunci când îți amenajezi casa, probabil de gândești în primul rând la ce mobilier vei avea. E normal, pentru că mobilierul va dicta stilul casei tale și cât de confortabil te vei simți acasă. Undeva, pe un plan secund, te vei gândi și la ce perdele sau jaluzele vei alege. Sau poate nici măcar nu crezi că e o decizie atât de importantă. Totuși, perdelele, jaluzelele sau draperiile au un rol foarte important în setarea atmosferei generale din casă. O pot face mai primitoare sau mai rece, pot face un spațiu mai romantic sau mai serios. Pe lângă aspect, au și un rol funcțional extrem de important: te protejează de privirile indiscrete ale vecinilor și, în cazul în care soarele bate pe fereastra ta toată ziua, păstrează o temperatură acceptabilă în casă.

Există diverse tipuri de perdele pe care le poți alege: perdele voal, opace, draperii, jaluzele verticale, jaluzele orizontale, din aluminiu, din bambus sau rolete. Fiecare tip e mai potrivit pentru un anumit tip de cameră. Te invităm să descoperi mai jos ce să alegi pentru fiecare cameră.

 

Dormitorul tău sau al copilului

Dormitorul ar trebui să fie cea mai liniștită și cea mai confortabilă cameră a casei, pentru că aici te odihnești. De aceea, e bine să poți bloca lumina și zgomotul din exterior, să minimizezi pe cât se poate frigul sau căldura care vin de afară și să creezi un spațiu mai intim.

Draperiile opace te vor ajuta să rezolvi toate problemele enumerate anterior. Dacă vrei să ai un somn de calitate, e important să păstrezi dormitorul întunecat, iar draperiile opace din material gros sunt o soluție minunată.

Draperii opace dormitor

Același lucru este valabil pentru camera copilului. Cel mic va avea un somn mai linistit daca nu are lumina sau zgomot din exterior. Dacă îi e teamă de întuneric, poți folosi o lamp de veghe până adoarme. Bineînțeles, există și alte soluții pentru geamuri care blochează lumina dar care, spre deosebire de draperii, nu dau naștere unei atmosfere la fel de calde sau intime precum draperiile.

Pentru un impact vizual mai mare și pentru un design mai plăcut, alege draperii lungi, chiar dacă ferestrele tale sunt doar până la jumătatea peretelui. Draperiile lungi, care atârnă până aproape de podea, vor da senzația că ai o cameră mai înaltă și, prin urmare, mai spațioasă.

 

Camera de zi sau de dining

Draperiile sunt o alegere populară pentru că dau senzația de acasă, de locuință, nu de birou. De aceea le recomandăm și pentru sufragerie. Spre deosebire de dormitor însă, poți alege draperii opace din material mai ușor, care să creeze o atmosferă mai romantică. În plus, spre deosebire de draperiile groase, nu blochează toată lumina atunci când sunt trase peste geam, ceea ce eun lucru bun în sufragerie, pentru că aici nu ai nevoie niciodată de întuneric complet. Dimpotrivă, lumina naturală difuză chiar va face spațiul mai plăcut.

draperii sufragerie

Dacă preferi totuși materiale mai greoaie, precum catifeaua, poți folosi pe lângă draperii și perdele din voal transparent, pentru momentele în care vrei să lași mai multă lumină să intre.  Totuși, ia în considerare faptul că draperiile groase pot îngreuna aspectul unei camere și pot face sufrageriile mici să pară înghesuite. Au însă avantajul că te vor ajuta să vezi mult mai bine ce e la televizor, dacă ești pasionat de filme și seriale și vrei o calitate bună a imaginii.

 

Perdele sau jaluzele pentru bucătărie sau baie

În cazul acestor încăperi, draperiile nu sunt o opțiune bună. În schimb ar trebui să alegi jaluzele, pentru că sunt mai ușor de curățat, iar în bucătărie chiar sunt șanse mari să se murdărească repede.

jaluzele aluminiu bucatarie

Cea mai populară alegere pentru bucătărie e reprezentată de jaluzelele venețiene. Sunt versatile, nu necesită o întreținere prea complicată și sunt utile. Le rotești rapid și obții imediat cantitatea optimîă de lumină care vrei să intre în cameră.

În camerele în care există un nivel ridicat de umiditate, precum baia sau bucătăria, este bine să alegi jaluzele dintr-un material rezistent la umezeală, precum aluminiul, pe care mucegaiul nu are condiții propice de dezvoltare.

O problemă în cazul jaluzelelor orizontale poate fi acumularea prafului, de aceea e recomandat să le stergi de praf o dată pe săptămână.

 

Recomandări pentru geamurile biroului

O soluție clasică și practică pentru birou este reprezentată de jaluzelele verticale. În cazul lor, printr-o manevrare simplă a unei sfori poți seta câtă lumină intră în cameră. Sunt foarte ușor de curățat și, pentru că sunt verticale, dau senzația de înălțime și fac biroul să pară mai spațios.


rolete birou

Pentru multă lume însă jaluzelele verticale par neprietenoase și dau o senzație de spațiu rece, neprimitor. Dacă te numeri printre cei care cred asta poți alege pentru birou rolete din material textil, care sunt la fel de ușor de folosit, dar care fac ca spațiul să fie mai prietenos și mai relaxat.

Descoperă mai mult

Găsește comoda TV perfectă pentru sufrageria ta

Găsește comoda TV perfectă pentru sufrageria ta

MARKSKEL: gama de mobilier cu note rustice

MARKSKEL: gama de mobilier cu note rustice

Reîmprospătează-ți casa primăvara asta cu noua colecție Nordic Mood

Reîmprospătează-ți casa primăvara asta cu noua colecție Nordic Mood

Îmbrățișează stilul Japandi cu gama SOLLERUP

Îmbrățișează stilul Japandi cu gama SOLLERUP