Saltea gonflabilă

Pro si contra: Soluții pentru oaspeți - saltea gonflabilă, saltea pliabilă sau pat pliant?

Dacă locuiești departe de familie, probabil că vrei ca vizitele celor apropiați să dureze mai mult de câteva ore. Mai ales dacă vin din celălalt colț al țării sau, cine știe, poate chiar din afara țării, cei dragi vor petrece probabil mai multe zile la tine. Majoritatea dintre noi nu au o cameră în plus pe care să o folosească pe post de cameră de oaspeți, pregătită ca la hotel. Ai însă nevoie de un pat în plus pentru oaspeții tăi, de preferat o soluție pe care să o poți depozita ușor, fără să ocupi spațiu, atunci când nu mai ai nevoie de ea. 


Soluția este să dedici un colț al sufrageriei unui pat pentru oaspeți. Și, ca o gazdă ospitalieră, să le oferi vizitatorilor tăi un loc cât mai confortabil în care să doarmă. 
Majoritatea folosim canapele extensibile. Dacă nu ai însă o canapea extensibilă, poți opta pentru un pat pliant, o saltea gonflabilă sau o saltea pliabilă. 
Vezi mai jos care sunt avantajele lor. 

 

Saltele gonflabile

O saltea gonflabilă de calitate este o opțiune foarte bună, pentru că va asigura un confort sporit oaspeților tăi. Există modele care seamănă foarte bine cu un pat adevărat, au o grosime destul de mare pentru a fi confortabile și pot fi depozitate relativ ușor atunci când nu sunt folosite. Unele saltele gonflabile sunt prevăzute cu o pompă electrică, care permite umflarea și dezumflarea saltelei cu ușurință. Alte modele sunt mai simple, ceea ce înseamnă că va trebui să îți cumperi o pomă de umflat manuală. O saltea gonflabilă de calitate ar trebui să nu se desumfle vizibil pe parcursul nopții. 


Poți vedea aici mai multe saltele gonflabile

Paturi pliante 

Paturile pliante seamănă foarte mult cu paturile obișnuite, în sensul că sunt realizate dintr-un cadru și o saltea, doară că se pliază în două. Bineînțeles, nu sunt o soluție pentru dormit pe termen lung, așa cum este un cadru de pat cu saltea, dar sunt o variantă bună pe termen scurt. Sunt funcționale și se apropie destul de mult de confortul unui pat obișnuit, pentru că sunt prevăzute cu saltele din spumă. Unele modele au chiar saltea din spumă cu memorie, ceea ce le face foarte confortabile. Paturile pliante sunt ușor de desfăcut și de pliat la loc, iar unele sunt prevăzute cu roți, astfel încât să le muți fără efort în locul în care le depozitezi atunci când nu le folosești. 

Înainte de a achiziționa un pat pliant, verifică ce dimensiuni are și dacă acestea îți permit să îl pui desfăcut în casa ta. Dacă oaspeții tăi sunt mai înalți, asigură-te că patul are mărimea potrivită pentru ei. Verifică de asemenea și dimensiunile patului atunci când este strâns, pentru a te asigura că încape în locul de depozitare în care îl vei pune atunci când nu ai nevoie de el. 
 

Saltea pliabilă 


Saltelele pliabile sunt formate de obicei din trei secțiuni și au două zone de pliere. Este foarte ușor în acest caz să le desfaci si sa le strangi, iar atunci când nu vrei sa le folosesti ca saltea le poti depozita sau le poti folosi ca fotoliu puf.   
În cazul majorității saltelelor, cu cât este mai groasă, cu atât va fi mai confortabilă. Saltelele pliabile sunt și foarte versatile. Unele modele sunt construite pentru a fi transformate în fotoliu atunci când sunt pliate. 

Avantaje și dezavantaje

Saltele gonflabile

PRO: Poate fi depozitată într-o simplă pungă 
PRO: Disponibile în varianta pentru o persoană sau pentru două persoane 
CONTRA: Te va incomoda în perioada în care ai oaspeți, pentru că va ocupa loc, în cazul în care nu o desumflii în fiecare dimineață  
CONTRA: Unele modele trebuie umflate cu o pompă manuală  
 

Paturi pliante

PRO: Ușor de depozitat 
PRO: Convenabile ca preț 
CON: Mai puțin confortabile decât o saltea gonflabilă sau pliabilă 
CON: Vei dormi destul de aproape de podea, pentru că nu sunt înalte
 

Saltele pliabile 

PRO: Foarte confortabile dacă sunt mai groase
PRO: Sunt versatile și pot fi folosite ca taburet sau fotoliu puf atunci când sunt strânse
CON: Dacă vrei să le depozitezi cu totul când nu ai nevoie de ele și să nu le folosești ca fotoliu, ocupă mai mult spațiu
CON: Nu există o varietate atât de mare de modele 

Cum să îi faci pe oaspeți să se simtă bine 

Le poți oferi oaspeților tăi o ședere și mai plăcută dacă le oferi puțină intimitate și mai mult confort. De exemplu, poți separa zona de oaspeți printr-un paravan și poți pune o măsuță de colț lână pat sau saltea, pe care săîși poată pune telefonul, portiofelul sau revista. 

Descoperă mai mult

Noutăți: 3 lenjerii de pat cu aspect lejer, ideale pentru vară

Noutăți: 3 lenjerii de pat cu aspect lejer, ideale pentru vară

Ce protecție pentru saltea și ce saltea superioară ar trebui să alegi? Ghidul complet

Ce protecție pentru saltea și ce saltea superioară ar trebui să alegi? Ghidul complet

Reînnoiește-ți dormitorul cu o nouă lenjerie de pat

Reînnoiește-ți dormitorul cu o nouă lenjerie de pat

Standardele de siguranță pentru plăpumile destinate copiilor

Standardele de siguranță pentru plăpumile destinate copiilor