Coş

Coşul este gol

Coş

Coşul este gol
Călătorii: Cum să dormi bine în avion

Călătorii: Cum să dormi bine în avion

Au existat doar două dăți când nu am vrut să dorm în avion. La primul zbor cu avionul, când eram prea entuziasmată ca să pierd toată experiența dormind, și atunci când am trecut deasupra Golfului Finlandei, când voiam să văd cum arată toate insulițele din Marea Baltică și vapoarele care merg din Helsinki spre Stockholm, Tallinn sau Sankt Petersburg. În rest, cozile din aeroport mă obosesc atât de tare încât tot ce vreau când urc în avion e să dorm.

Dacă nu ești la primul zbor cu avionul, probabil și ție un drum cu avionul, oricât de lung ar fi, ți se pare obositor. Ai găsit bilete de avion la un preț foarte bun, ai bagajele pregătite și ți-ai făcut planul cu obiectivele turistice pe care vrei să le vizitezi. Pentru a ajunge însă la destinație, urmează câteva ore de stat în aeroport și apoi în avion, țintuit pe un scaun care nu e prea confortabil.

Somn in avion

Fie că pleci în vacanța mult așteptată, fie că mergi cu avionul în interes de serviciu, cea mai bună modalitate de a-ți petrece timpul când zbori este să dormi. Câteva ore de somn vor face zborul mai plăcut și îți vor prii, pentru că așa vei avea forțe proaspete odată ajuns la destinație.

 

PREGĂTIREA ÎNCEPE DE ACASĂ

Dacă știi că ai un drum destul de lung de făcut, în timpul căruia vrei neapărat să tragi un pui de somn, pregătește-te de acasă.

  • Poartă haine confortabile (nu neapărat trening, dar ceva în care să nu te simți încorsetat), realizate din materiale naturale și moi.
  • De preferat, îmbracă-te cu mai multe straturi, în așa fel încât dacă e prea frig sau prea cald, să renunți sau să adaugi încă un strat de haine.
  • Spală-te pe dinți înainte de a urca în avion.
  • Dacă ai probleme cu presiunea la decolare și aterizare, evită să ți se înfunde urechile și să ai dureri de cap mestecând gumă în timpul zborului.
  • Pune în bagajul de mână dopuri de urechi și o mască pentru ochi, care îți vor asigura un somn liniștit dacă în avion dai de pasageri care vorbesc tare sau de bebeluși care plâng.
  • Încearcă să rezervi un loc la fereastră: sunt cele mai confortabile. 

 

MAI MULT CONFORT PE SCAUNELE DIN AVION

Cu cât stai pe un loc mai confortabil, cu atât mai bine vei dormi. Dar scaunele din avion nu sunt chiar atât de confortabile. Nici măcar pentru oameni mici și slabi, care teoretic ar avea ceva loc să își întindă picioarele și nu au nici de ce să ajungă pe scaunul de lângă. Cel mai important atunci când vrei să dormi confortabil este să ai o susținere corectă a gâtului, iar această susținere o poți obține cu o pernă specială pentru gât. O pernă din spumă cu memorie, precum perna WELLPUR TUA, te va ajuta să dormi bine chiar dacă ai loc la fereastră, la mijloc sau la margine, și să nu te trezești la destinație cu gâtul înțepenit.

Cum sa dormi bine in avion

Perna WELLPUR VOLDA pentru susținerea gâtului. 

  • Pentru mai mult confort cere și o pătură echipajului din avion. Te va ajuta să te cuibărești confortabil și te va proteja de aerul condiționat care, de multe ori, creează un disconfort.
  •  
  • Evită să stai cu picioarele încrucișate pentru că această poziție împiedică circulația corectă a sângelui. 
  • Dacă ești mic de înălțime, cea mai bună poziție pentru dormit este cu corpul întors într-o parte, cu capul sprijinit de scaun. 

AI GRIJĂ LA CE MĂNÂNCI ȘI CE BEI

Ceea ce bei sau mănânci înainte de a urca în avion îți va influența călătoria și odihna în timpul zborului. Regula de bază este să eviți zahărul, băuturile cu cofeină și alcoolul, dacă vrei să te odihnești în avion.

Păstrează ciocolata, cafeaua caldă și vinul pentru destinație și alege o masă ușoară și sănătoasă în timpul călătoriei, însoțită de ceai sau apă.

Somn in timpul zborului 

Perna pentru gât WELLPUR RYGGE, specială pentru călătorii

SFATURI PENTRU ZBORURILE LUNGI

Dacă zbori între două continente, timp de 8, 9 , 10 ore sau mai mult, nevoia de a dormi în avion este cu atât mai mare. Pe de-o parte, cel mai probabil o bucată de drum o vei face în timpul nopții, iar pe de altă parte atunci când zbori într-o zonă foarte îndepărtată vei schimba și fusul orar, iar corpului tău îi va fi greu să se adapteze la noua oră.

În timpul unui zbor transoceanic sau transcontinetal, vei adormi probabil în reprize. Atunci când ești treaz, ridică-te și mișcă-te puțin pe culoarul din avion, pentru a-ți pune sângele în mișcare și pentru a te simți mai puțin încordat.  

 

CUM SĂ-ȚI LINIȘTEȘTI COPILUL ÎN TIMPUL ZBORULUI

Un zbor alături de copilul mic poate fi unul dintre cele mai mari coșmaruri ale părinților. Și ale celorlaltor pasageri. Nu e deloc plăcut să vezi cum cel mic plânge de nu mai poate  și nici să îi vezi pe ceilalți pasageri cum se uită urât la tine, pentru că din cauza țipetelor lui nu se pot odihni.  

Copiii însă suportă greu diferențele de presiune din avion și nu sunt nici mari fani ai statului pe scaun cuminți timp de mai multe ore.

Pentru a-l ajuta să facă față mai ușor diferenței de presiune din avion, dă-i copilului o suzetă, ceva de băut sau de mâncat, pentru că mestecatul și înghițitul ajută la desfundarea urechilor. Bebelușii și copiii mici au voie să ia în avion biberonul, chiar dacă are mai mult de 100 ml.  

Somn copii in avion 

CUM SĂ ÎL AJUȚI PE COPIL SĂ DOARMĂ ÎN TIMPUL ZBORULUI

Când zbori cu cel mic, sigur speri că va dormi. Așa scapi de plânsete și de dorința lui de a se plimba peste tot prin avion. Pentru a-l ajuta să adoarmă construiește-i un spațiu cât mai familiar. Adu cu tine păturica lui și jucăria lui preferată, eventual chiar și hainele cu care e obișnuit să doarmă. Astfel, copilul va ști că e momentul pentru somn.

Dacă e obișnuit să adoarmă în timp ce e plimbat în wrap sau într-un SSC, adu-le cu tine, pentru că îl vor ajuta să adoarmă, făcându-i locul mai recognoscibil.

Îl poți ține în marsupiu pe scaun, în brațele mamei sau ale tatălui, sau te poți plimba puțin cu el pe culoar.

Și indiferent cât de tare plânge cel mic, ține minte că trebuie să îți păstrezi calmul, pentru că asta îl va calma și pe el.

Un zbor plăcut îți dorim!


Foto: JYSK, Shutterstock, Designed by skadyfernix / Freepik

Descoperă mai mult

Trambuline: 7 lucruri pe care să le iei în considerare înainte de a cumpăra una

Trambuline: 7 lucruri pe care să le iei în considerare înainte de a cumpăra una

Cum să-ți închiriezi apartamentul în perioada vacanței

Cum să-ți închiriezi apartamentul în perioada vacanței

3 tipuri de oameni care merg la festivaluri

3 tipuri de oameni care merg la festivaluri

Călătorești sau stai acasă? Sfaturi pentru o vacanță perfectă

Călătorești sau stai acasă? Sfaturi pentru o vacanță perfectă