Bagaje pentru vacanta

Călătorești sau stai acasă? Sfaturi pentru o vacanță perfectă

Vacanța de vară e pe cale să își intre oficial în drepturi și probabil te gândești pe unde o să evadezi ca să scapi de căldura orașului. Noi am identificat (cel puțin) 3 tipologii de oameni atunci când vine vorba de planificarea vacanței: cei care sunt foarte conectați la prezent și se bucură că vara este aici, cei care așteaptă să vadă ce oportunități apar și cum se vor orienta în funcție de vreme și cei foarte organizați care vor să planifice totul foarte minuțios. 

1. Impulsivii cărora nu le place să planifice 

Dacă esti genul mai visător și îți plac destinațiile unde ai parte de multă aventură este bine să te pregătești și pentru situațiile imprevizibile. Se poate ca toate hotelurile/hostelurile sau camerele închiriate prin diferite platforme să fie deja rezervate în perioada și pentru  destinația pe care ți le-ai ales. Nici o problemă! Transformă-ți călătoria într-o vacanță pe care să o petreci acasă. 
Poți să ai parte de o vacanță relaxantă și să descoperi noi locuri interesante chiar în orașul în care locuiești sau în împrejurimi. 

Privește părțile bune: 

  • Scapi de zborurile și drumurile cu mașina lungi și obositoare
  • Descoperi locuri și activități interesante în cartierul, orașul sau împrejurimile orașului în care locuiești. Poți să explorezi toate locurile pe care ai vrut să le vezi până acum, dar pentru care nu ai avut timp
  • Poți să le arăți prietenilor și familiei descoperirile tale și să revii acolo oricând vrei 

Transformă-ți casa într-un spațiu în care te întâlnești cu familia și prietenii să vă împărtășiți descoperirile. Amenajează un colț în grădină sau pe balcon și invită-ți toți cunoscuții pentru o după-amiază relaxantă, plină de povești.    

 

2. Cei cărora le plac oportunitățile și planifică în funcție de vreme

Vrei să fii sigur că vremea va fi bună înainte să iei biletele de avion pentru vacanță? Îți ia ceva timp până te hotărăști unde vrei să mergi și ce o să faci acolo? Timpul trece repede și locurile de cazare se ocupă repede în sezonul cald. Între timp devii nerăbdător sau nu vrei să zbori cu avionul. Poți alege să petreci un concediu relaxant în natură cu cortul. Sau poți lua un cort pentru familie în care să aveți loc toți sau să închiriezi o autorulotă. 

Care sunt avantajele: 

  • Te întorci la activitațile simple și te bucuri de frumusețea și starea de bine pe care ți-o oferă natura 
  • Poți să îți îmbunătățești abilitățile de a prepara mâncarea la grătar
  • Ai ocazia să te odihnești sub cerul liber ascultând doar sunetele naturii

 

 

Care sunt lucrurile de camping de care ai nevoie atunci când vrei să petreci o vacanță în natură? Vezi lista noastră cu articole pentru camping:

3. Cei care își planifică amănunțit concediile

Dacă ești mai degrabă genul care își organizează concediile din timp probabil că ți-ai cumpărat biletele cu cel puțin jumătate de an înainte. Poate că ai nevoie de un plus de siguranță, atât pentru tine cât și pentru familia ta și nu vrei să ai parte de surprize în vacanță și preferi să te concentrezi pe relaxare. 

Care sunt avantajele: 

  • Poți să visezi la vacanța ta cu câteva luni înainte 
  • Ai suficient timp să cauți toate locurile interesante pe care vrei să le vizitezi și restaurantele pe care vrei să le încerci
  • Poți să te detașezi total de rutina zilnică și să intri cu adevărat în atmosfera de vacanță  

 

 

Iată câteva recomandări de obiecte care îți vor face vacanța mai plăcută: 

Călătorești cu avionul spre destinația ta de vacanță? Iată ce să pui în bagaj când zbori cu avionul. 

Sfaturi pentru cei care preferă să nu plece în vacanță 

Dacă vrei să câștigi ceva bani în vacanță în loc să îi cheltui, poți să închiriezi apartamentul sau casa în care locuiești pe diferite platforme care permit asta. Trebuie doar să faci curățenie și să alegi câteva piese de mobilier frumoase și un decor atractiv. Inspiră-te din ideile pentru decorarea casei vara.

Descoperă mai mult

Trambuline: 7 lucruri pe care să le iei în considerare înainte de a cumpăra una

Trambuline: 7 lucruri pe care să le iei în considerare înainte de a cumpăra una

Cum să-ți închiriezi apartamentul în perioada vacanței

Cum să-ți închiriezi apartamentul în perioada vacanței

3 tipuri de oameni care merg la festivaluri

3 tipuri de oameni care merg la festivaluri

9 Idei de activități în aer liber pentru copilul tău

9 Idei de activități în aer liber pentru copilul tău