Coş

Coşul este gol

Coş

Coşul este gol

Săptămâna Mobilierului de Grădină: scaune de grădină, seturi pentru terasă și multe altele | Reduceri de până la 50%

VEZI OFERTELE
Living coral - culoarea anului 2019

Culoarea anului 2019: Living Coral și nevoia de experiențe autentice

Dată:

Categorie: Decoratiuni, Toate articolele

Cuvinte cheie: Living coral, culoarea anului

Un ton de portocaliu-roz cu o ușoară nuanță aurie. Aceasta este Living Coral, desemnată de Institutul pentru culori Pantone drept culoarea anului 2019, cel de-al douăzecilea an în care celebrul institut alege o culoare care va domina lumea designului și a modei pentru următoarele 12 luni.

Ce simbolizează Living Coral, de ce a fost aleasă de specialiștii în culori și cum o poți integra în casa ta poți afla mai jos. 


Living coral - culoarea anului 2019


SEMNIFICAȚIILE CULORII

Alegerea culorii anului nu ține doar de frumusețea de moment a unei anumite nuanțe sau de dorința bruscă a oamenilor de a se înconjura de o anumită culoare. În fiecare an, când este anunțată culoarea anului de către Pantone, institutul ia în considerare felul în care societatea simte și acționează în acel moment. Culoarea anului vine apoi pentru a contracara lipsurile sau nevoile pe care le avem ca societate și pentru a ne îndeplini dorințele pe care, conștient sau nu, le avem.   

Living Coral este o culoare caldă, optimistă și discretă care transmite energie, dar și confort.  Conform specialiștilor în culori de la Institutul Pantone, culoarea anului 2019 vine în întâmpinarea nevoii de a avea experiențe autentice și conexiuni umane directe, într-o lume în care suntem tot mai digitalizați și în care comunicarea cu ceilalți se face tot mai mult prin Social Media și mai puțin față în față.

Living coral - culoarea anului 2019

În natură, o putem găsi în adâncul mărilor, acolo unde recifurile de corali adăpostesc o multitudine de vietăți și culori. De aici vine, poate, și o altă semnificație atribuită de specialiștii în culori pentru Living Coral: dorința oamenilor de a călători, de a încerca experiențe culturale noi și de a cunoaște oameni noi. O altă semnificație importantă atribuită culorii este nevoia urgentă de a respecta natura și resursele pe care aceasta ne-o oferă. Multe specii de corali sunt pe cale de dispariție din cauza schimbărilor climatice, iar Living Coral ne aduce aminte că natura ne oferă frumuseți extraordinare de care trebuie să avem grijă.

 

LIVING CORAL ÎN DESIGNUL INTERIOR

Conform Institutului pentru culori Pantone, Living Coral este o culoare potrivită pentru orice vârstă. Cei care aleg produse în această culoare caută obiecte care emoționează. În designul interior, Living Coral poate fi folosită ca statement, pentru a crea experiențe vesele în casă. Un covor, o pătură, o draperie sau o pernă deco în această culoare vor amplifica sentimentul de confort și grijă dintr-o casă.

 Living coral - culoarea anului 2019

Deși este o culoare îndrăzneață care atrage atenția imediat, Living Coral este printre puținele culori puternice care pot fi folosite în amenajările interioare pe zone mai mari, nu doar ca accente pe mici decorațiuni. 

Living coral color mix

Pentru că este un ton natural, vesel, care aduce aminte de paleta de culori specifică anilor '70, se potrivește de minunte cu gri, galben, crem sau alb. Dacă îți dorești mai mult contrast, folosește-o împreună cu tonuri de albastru deschis, lila sau albastru argintiu și vei obține un interior feminin modern.    

Iată și câteva recomandări de produse în culoarea anului 2019: 


Vezi aici culoarea anului 2018.

Vezi aici culoarea anului 2017.

Raluca Communications and PR Manager

Comments