Coş

Coşul este gol

Coş

Coşul este gol

Amenajează-ți dormitorul cu JYSK! | Până la 60% reducere la saltele, plăpumi, perne și multe altele

VEZI OFERTELE
Amenajare camera copii

9 idei pentru amenajarea camerei copilului

Dată:

Categorie: Dormitor, Toate articolele, Copii

Cuvinte cheie: idei dormitor, camera copilului, mobilier dormitor

Camera copilului este universul său personal, locul în care se simte bine, confortabil, se distrează și își poate construi lumea pe care și-o dorește. De aceea, toate elementele din camera sa trebuie să îmbie la relaxare, dar să fie și un spațiu potrivit jocului. Elementele practice precum patul, biroul, scaunul de birou și mobilierul de depozitare trebuie și ele incluse, pentru că cel mic are nevoie de toate acestea pentru a avea un nivel ridicat de confort. Cum să integrezi toate aceste cerințe și să incluzi mobilierul funcțional, în timp ce păstrezi o atmosferă potrivită jocului?

1. Camera a unei fete și camera unui băiat

Pentru început, poți alege o tematică pentru camera copilului, eventual una mai drăgălașă pentru fete și una mai tehnică pentru băieți. Fie că alegi între o temă construită în jurul temei Frozen sau Superman, între prințese sau pirați, ia aminte la ceea ce își dorește copilul tău. Dacă ții cont de dorințele celui mic, va fi mai ușor să îi creezi un spațiu care să îi placă.

Dormitor copii fete JYSK

Pastelurile, culorile deschise și decorțiunile roz sunt pe placul fetelor și sunt potrivite pentru dormitorul unei fetițe. Sunt elemente asociate cu prințesele, iar asta le place celor mici la nebunie! Mobilierul alb de depozitare din gama AULUM se integrează perfect într-o cameră cu stil romantic și jucăuș. 

Fetele preferă adesea un decor simplu și discret, în care predomină culorile pastel, rozul și decorațiule drăgălașe, în timp ce băieții își doresc camere în culori accentuate.  

În cazul în care copilul tău este mai mare, poți vedea aici cum să amenajezi o cameră perfectă pentru adolescenți.

2. Decorațiuni pline de imaginație

Probabil te gândești că ești limitat de spațiu, mai ales dacă ai de amenajat o cameră de dimensiuni mici, așa cum sunt majoritatea camerelor pentru copii din apartamentele obișnuite. Folosește-te de creativitatea ta și lasă-ți imaginația să zburde. Există o mulțime de obiecte tematice pe care le poți folosi ca decorațiuni – atârnă o chitară pe perete dacă celui mic îi place muzica și decorează o cameră în stil muzical, folosește un coș de răchită plin de flori dacă fetiței tale îi place natura sau decorează-i camera cu câteva dintre rochițele preferate, dacă îi place moda.  Dacă îi place marea, folosește combinații de culori precum alb, albastru marin și crem și decorează camera cu un colac de salvare, o beretă de marinar sau pune pe rafturi câteva bărcuțe de lemn.

Dormitor baieti decoratiuni marine

O cameră potrivită pentru băieți, cu decorațiuni marine, perne decorative, pături și un covor în culori alb și bleumarin.  

3. Organizare mai ușoară

Camera copilului poate deveni un haos, iar părinții sunt cei care, de cele mai multe ori,  trebuie să facă ordine. Îți poți ușura viața de părinte ajutându-l pe cel mic să pună lucrurile la locul lor. Nu te gândi că trebuie să îl cerți de fiecare dată când lasă o jucărie pe jos. Trebuie doar să îi oferi posibilitatea de a pune lucrurile la locul lor mai ușor. Mobilează camera cu piese de depozitare la care copilul poate ajunge cu ușurință: comode cu sertare, cuier pentru haine sau suport pentru umerașe, rafturi la înălțimea lui.

Mobilier de depozitare dormitor

Oferă-i copilului tău soluții de depozitare ușor accesibile pentru el: rafturi, etajere și biblioteci la care să poată ajunge cu ușurință.  

 

4. Ajută-l să colecționeze!

Copiilor le place să colecționeze lucruri și să își expună colecțiile. Fie că e vorba de păpuși, mașinuțe, vederi, fotografii, cărți fantasy, figurine din desenele animate preferate, dinozauri sau orice altceva îi place copilului tău, ajută-l să le depoziteze într-u spațiu accesibil, care să le lase la vedere. O bibliotecă sau o etajeră cu rafturi îl vor ajuta să ăși păstreze colecția de obiecte preferate organizată și să le admire tot timpul. De asemenea, colecția de obiecte preferate îl definește pe cel mic și îi va personaliza camera, pentru că poate fi folosită și ca decor.   

Mobilier depozitare camera copii JYSK

Ajută-l pe copilul tău să îi păstreze colecțiile de jucării organizate și să le expună în același timp, cu o piesă de mobilier de depozitare cu geam, precum vitrina AULUM.

 

5. Joacă-te cu imprimeuri variate

Dormitorul copilului trebuie să fie vesel și plin de viață. Iar asta e un lucru care trebuie să te bucure, pentru că îți permite să te joci cu imprimeuri și culori variate. Dacă își manifestă interesul, lasă-l pe fiul sau pe fiica ta să se implice în alegerea textilelor decorative din camera sa, îi va face cu siguranță plăcere și va fi o experiență frumoasă, o activitate pe care o faceți împreună de care vă veți aminti toată viața. Ai încredere în copilul tău și, chiar dacă o să ți se pară că un imprimeu nu se potrivește cu altul, încearcă ce combinații preferă copilul tău. Copii au o imaginație bogată și au, de multe ori, mai mult curaj decât adulții, așadar rezultatul s-ar putea să te suprindă plăcut.

 Textile cu imprimeuri vesele JYSK

Îmbină draperii și pernele decorative cu imprimeuri variate, pentru a obține o atmosferă veselă și optimistă în camera celui mic. Este ușor dacă alegi o schemă de culoare și alegi imprimeurile în funcție de aceasta. Și lasă-l pe cel mic să te ajute în alegerea lor, pentru că veți avea o experiență plăcută împreună.   

6. Paturi cu funcționalități multiple

Paturile suprapuse și paturile cu spații de depozitare sunt o soluție foarte bună de economisire a spațiului în camera copilului. O piesă de mobilier potrivită mai ales pentru camera unui băiat este patul supraetajat UDBY, care include mobilier de depozitare cu sertare și birou.

Pat supraetajat pentru copii cu birou JYSK

O solutie foarte utila pentru dormitorul copilului: patul supraetajat UDBY cu birou si mobilier de depozitare inclus

Patul supraetajat clasic

HJALLERUP este modelul clasic de pat supraetajat, potrivit atunci când ai doi copii care împart aceeași cameră. Celor mici le va plăcea foarte mult un astfel de pat și e posibil să se întreacă pentru a ocupa patul superior. Se vor simți ca în vacanță, iar tu vei salva spațiu, pe care cei mici îl pot folosi pentru joacă. Pentru că este realizat din lemn masiv de molid lăcuit, cu un design simplu, patul nu ocupă mult spațiu și nu va îngreuna camera, făcând-o să pară supra-aglomerată.  Poți folosi spațiul de sub pat pentru a depozita lucruri în cutii de depozitare.

Paturi pentru copii cu spațiu de depozitare

Dacă ai un singur copil, nu e nevoie de un pat supra-etajat. O soluție clasică pentru un dormitor pentru copii este un pat cu spațiu de depozitare, unde cel mic își poate păstra jucăriile, lenjeria de pat, o pătură sau prosoapele.


7. Lenjerii de pat în stilul potrivit

Lenjeria de pat din camera copilului va completa, dacă nu chiar va da tonul camerei. Este elementul care poate fi jucăuș și, cel mai important, se poate schimba cu ușurință atunci când gusturile copilului se schimbă. De exemplu, dacă nu mai e fan Frozen, dar a început să îi placă Hello Kitty.

Poți citi aici mai multe despre alegerea lenjeriei de pat pentru dormitorul copilului.

 Lenjerie de pat copii New York

Copiilor le plac lenjeriile de pat care spun ceva despre personalitatea și gusturile lor. Lenjeriile de pat cu orașe - precum lenjeria de pat New York, cu pesonajele din desenul animat preferat sau cu echipa favorită de fotbal sunt o idee potrivită pentru lenjeriile de pat pentru copii.  

8. Biroul copilului: designul și materialul potrivit

Biroul la care își face lecțiile, citește sau desenează copilul tău nu este o simplă piesă de mobilier. Este o parte importantă a decorului, care trebuie pe de o parte să fie potrivit ca stil, pe de altă parte să îi lase celui mic îndejuns de mult spațiu pentru a sta confortabil.  Există o mulțime de modele, în diverse mărimi și din diverse materiale. Este de preferat să alegi un birou cu spațiu de depozitare sau, dacă alegi unul fără spațiu de depozitare, să îl alături unei comode cu sertare. Copii, mai ales cei care sunt la școală, au o mulțime de lucruri pe care trebuie să le depoziteze în zona biroului, de la caiete și creioane, până la truse de geometrie și alte lucruri utile pentru școală.

 Birou dormitor copii

9. Iluminare variată

În dormitorul copilului, sursele diferite de iluminare sunt absolut necesare. Cel mic va avea nevoie și de o lustră care să lumineze toată camera atunci când se joacă, dar și de o lampă pe birou sau lângă pat, pentru momentele când vrea să citească. Sau când se trezește noaptea și nu vrei să se lovească de mobilier până găsește întrerupătorul de la lumină.

Foto: Shutterstock, JYSK

Raluca Communications and PR Manager

Comments