De când ne naștem ne dorim să nu dormim singuri. Bebelușii au nevoie de apropierea părinților pentru a dormi liniștiți și pentru a se simți în siguranță și, chiar dacă trec de 1 an, 2, 3 sau mai mult, din când în când își vor ruga părinții să doarmă cu ei, pentru a se simți protejați și iubiți. La 1 an și jumătate, fetița mea încă adoarme doar dacă stau lângă ea în pat, dar e o plăcere să o văd că adoarme cu zâmbetul pe buze, pentru că prezența mea o liniștește. Unii ar spune că trebuie învățată să adoarmă singură, dar cred că oamenii sunt făcuți să vrea să doarmă lângă cineva drag.
Aceeași nevoie de protecție și iubire o avem și atunci când creștem, iar somnul alături de partener este ceva obișnuit în cupluri. Chiar dacă prezența celui sau celei pe care o iubești te liniștește, chiar dacă îți place să adormi cuibărit lângă partener, e posibil să nu dormi foarte bine din cauza sa. Dar asta nu înseamnă că soluția este ca unul dintre voi să se mute pe canapea. Asta chiar ar putea dăuna relației voastre, dacă devine un obicei pe termen lung. Ce faci atunci când vrei să dormi alături de partener, dar există lucruri care te deranjează? Avem câteva sfaturi.
BENEFICIILE SOMNULUI ALĂTURI DE PARTENER
Majoritatea oamenilor implicați într-o relație dorm cu partenerii lor. Probabil vei fi de acord că alături de partenerul tău de somn, la un moment dat, nu ai dormit prea bine. Totuși, avantajele somnului în doi – intimitatea care crește rezistența la stres și anxietate – te convinge pe tine și pe partenerul tău de somn că trebuie să găsești o soluție pentru a dormi bine împreună.
Dacă amândoi aveți diferite nevoi și moduri diferite de a dormi, este posibil să nu puteți dormi bine împreună. De aceea, v-ar ajuta să cădeți de acord asupra felului în care să faceți față diferitelor preferințe și moduri de a dormi, cum ar fi:
- Temperatura din dormitor
- Fermitatea saltelei
- Lumina din dormitor
Poți încerca mereu să faci compromisuri, dar asta ar însemna că unul dintre voi se va simți inconfortabil și, la un moment dat, va avea probleme mari cu somnul.
PREA CALD SAU PREA RECE
Dacă nu cădeți de acord în ceea ce privește temperatura din dormitor, puteți rezolva această problemă alegând două tipuri de plăpumi single în locul unei duble: o plapumă mai călduroasă pentru cel care își dorește mai multă căldură și una mai subțire sau mai răcoroasă pentru cel care preferă temperaturile mai mici. Două plăpumi single în locul uneia duble sunt o soluție bună și dacă, peste noapte, unul dintre voi îl dezvelește pe celălalt. Bineînțeles că nu o face special pentru ca celălalt să se trezească dimineață cu nasul înfundat sau cu dureri de gât, ci doar pentru că, pe parcursul nopții, câștigă bătălia pentru întreaga plapumă fără să conștientizeze.
FERMITATEA SALTELEI
Dacă fermitatea saltelei este cea care îți tulbură somnul ție și partenerului tău, puteți alege, după modelul plăpumii, două saltele single în locul uneia duble. Astfel, fiecare dintre voi va putea alege salteaua care i se potrivește, în funcție de greutatea corpului sau poziția preferată de somn. Pentru un confort suplimentar și pentru a nu avea imăresia de saltele separate, puteți opta și pentru o saltea superioară dublă, pe care să o plasați peste cele două saltele. De obicei, saltelele superioare au avantajul că sporesc confortul și protejează salteaua pentru un timp îndelungat, ceea ce fac din ele o investiție foarte utilă în timp.
ÎNTUNERIC VERSUS LUMINĂ
Dacă lumina sau lipsa ei este motivul pentru care dormiți rău împreună, pentru că aveți preferințe diferite referitoare la cantitatea de lumină potrivită somnului, asigurați-vă că fiecare are lampa lui de noptieră. De asemenea, ar fi o idee bună să aveți o draperie dacă partenerul de somn este deranjat de lumina de pe stradă sau de soarele de dimineață. O altă soluție ar fi sa nu tragi draperia până la capăt, lăsând să intre puțină lumină în dormitor, dacă partenerul tău nu doarme bine într-o cameră întunecată. De asemenea, dacă unul dintre voi vrea întuneric total, în timp ce celuilalt nu îi place să doarmă în beznă, cel care preferă întunericul poate folosi o mască pentru ochi care nu va lăsa lumina să îl deranjeze.
ȚINE CONT CĂ EXISTĂ MODURI ȘI OBICEIURI DIFERITE DE A DORMI
Diferitele moduri și obiceiuri de a dormi ale partenerului tău pot fi cauza somnului tău neliniștit, iar partenerul tău probabil nici să nu știe cât de deranjante sau chiar enervate sunt. Așadar este o idee bună să discutați de obiceiurile și rutinele voastre, cum ar fi:
- Televizorul înainte de ora de culcare
- Diferite ore de culcare
- Amânarea alarmei
Există foarte mulți oameni care obișnuiesc să se uite la televizor înainte de culcare, eventual chiar au o plasmă uriașă în dormitor, la care să se poată uita din pat seara. Dar nu există nicio garanție că partenerului tău de somn îi place să adoarmă cu televizorul aprins. Așadar, trebuie să fiți de acord amândoi dacă puteți adormi cu televizorul deschis sau nu. Recomandarea noastră este să evitați să adormiți cu televizorul pornit, pentru că lumina emanată de ecran vă împiedică să adormiți, păcălind creierul că este ziuă și că trebuie să fie în alertă.
O altă problemă poate să apară atunci când aveți ore diferite de culcare. Dacă unul adoarme mai devreme și, eventual, are și un somn foarte ușor, se va trezi când celălalt se va duce la culcare, indiferent cât de silențios va încerca să se bage în pat. Încercați să adormiți la aceeași oră. Dacă totuși nu e posibil, cădeți de acord ca cel care se culcă mai târziu să încerce să nu facă zgomot. Aceeași problemă poate să apară dacă aveți ore diferite de trezire. În acest caz, cel care se trezește primul dimineața nu ar trebui să amâne alarma din nou și din nou, deoarece amânând alarma îi deranjezi somnul celeilalte persoane.
Foto: Shutterstock